Este oficial! Mașinile importate de dealerii auto vor putea fi înmatriculate pentru a face test-drive-uri. Astfel, doritorii de a testa o mașină, înainte de a o cumpăra, vor scăpa de amenzile poliției. Hotărârea de Guvern, prin care a fost introdusă înmatricularea provizorie pentru probe, a fost publicată astăzi, 4 august, în Monitorul Oficial. Prevederile acesteia vor intra în vigoare din momentul creării condițiilor necesare pentru punerea în circulație a certificatelor de înmatriculare de tip nou, dar nu mai târziu de data de 1 martie 2018. Înmatricularea provizorie se va face prin atribuirea unui număr special. De mai bine de un an, dealerii nu pot scoate mașinile din salon pentru test-drive, deoarece nu se eliberează numere de tranzit. Certificatul de înmatriculare provizorie pentru probe se va acorda pentru autoturismele care vor fi destinate comercializării. Acesta va fi valabil timp de un an de la data eliberării, doar pentru teritoriul Republicii Moldova. Agentul economic va primi certificatul de înmatriculare, dacă acesta va depune un set de acte. Şi anume:
  • cererea solicitantului;
  • copii de pe actul constitutiv al societății din care să rezulte ca obiect de activitate comercializarea vehiculelor rutiere;
  • copii de pe actele care atestă deținerea unui spațiu special amenajat pentru expunerea vehiculelor supuse vânzării;
  • copia documentului vamal care atestă importul vehiculului;
  • copii de pe documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, după caz;
  • dovada achitării tarifelor stabilite de autoritatea competentă pentru serviciile prestate.
Dealerii, care vor deține certificate de înmatriculare provizorie pentru probe, vor completa, în momentul în care vor scoate o mașină pentru test drive, o anexă în care să fie incluse datele de indentificare a mașinii: categoria, marca, modelul, greutatea totală, culoarea, numărul de identificare, precum și datele de identificare a persoanei care va conduce mașina. La fel, agenții economici vor trebui să prezinte poliției identificarea operativă a mașinilor care vor circula cu numere de probă.