Stagiul profesional în notariat se va face în baza unui contract care se va încheia cu Camera Notarială. Regulamentul cu privire la stagiul profesional, care prevede acest lucru, a fost publicat în Monitorul Oficial. Durata stagiului va fi de 18 luni și vor fi admise doar persoanele care vor promova concursul de admitere la stagiu. În același timp, cei care dețin diplomă de doctor în drept, vor face stagiul doar trei luni. Potrivit documentului, care de astăzi este în vigoare, conducătorul de stagiu profesional va fi desemnat de Camera Notarială și va putea fi doar notarul cu o vechime în funcţie de cel puţin cinci ani. Notarul nu va putea avea concomitent mai mult de doi notari stagiari. În cazul în care notarul stagiar va refuza notarul desemnat, din motive neîntemeiate, atunci stagiul va înceta. O nouă admitere va fi posibilă abia după expirarea a cel puțin șase luni din ziua abandonării stagierii. Regulamentul mai spune că notarul stagiar nu are dreptul să fie încadrat concomitent în altă activitate, cu excepția activității didactice şi științifice, dar poate fi angajat în câmpul muncii de către notarul conducător de stagiu în cadrul biroului în care efectuează stagiul Notarul conducător poate delega notarului stagiar următoarele atribuţii:
  • efectuarea lucrărilor de secretariat;
  • redactarea proiectelor de contracte care urmează a fi autentificate şi alte acte notariale;
  • analiza şi generalizarea practicii notariale;
  • lucrări de arhivă.
La finalizarea stagiului profesional, Camera Notarială eliberează notarului stagiar un certificat care atestă efectuarea stagiului profesional. La acest certificat se anexează avizul notarului conducător de stagiu şi raportul final al stagiarului. Persoana care a finalizat stagiul profesional poate participa la examenul de calificare în profesia de notar. Obligațiile notarului stagiar Potrivit Regulamentului, notarul stagiar este obligat:
  • să respecte regimul de muncă stabilit în biroul notarului unde efectuează stagiul;
  • să însușească legislația aplicabilă activității notariale, practica notarială, modul de întocmire a actelor, de realizare a acțiunilor și procedurilor notariale, modul de lucru cu publicul, să studieze doctrina relevantă activității notariale;
  • să întocmească caietul de practică, raportul semestrial și raportul final privind realizarea programului de stagiu;
  • să prezinte controlorului de stagiu caietul de practică și raportul semestrial privind realizarea programului de stagiu;
  • să respecte normele etice și secretul profesional;
  • să participe la activități de formare profesională (seminare, conferințe, cursuri de instruire) organizate de Consiliul Camerei Norariale, dacă programul de stagiu prevede;
  • să asiste notarul conducător de stagiu la întocmirea actelor, la realizarea acțiunilor și procedurilor notariale, la efectuarea acțiunilor și procedurilor notariale, la efectuarea lucrărilor de arhivare, lucrărilor tehnice, de ținere a contabilității, alte acțiuni tehnice necesare desfășurării activității notarului;
  • să execute operativ și calitativ toate activitățile care i-au fost delegate de către notarul conducător de stagiu;
  • să nu folosească pentru alte scopuri decât pentru exercitarea activității informațiile pe care le-a obținut în această calitate;
Regulamentul mai spune că notarul stagiar nu poate semna niciun act notarial și nu poate realiza nicio procedură notarială.