Beneficiarii, care au depus cereri pentru indexare până la sfârşitul lunii aprilie, pot să-și ridice plățile de la orice oficiu/agenţie a Î.S. ”Poşta Moldovei”. Potrivit Ministerului Finanțalor, sumele indexate sunt achitate la prezentarea actului de identitate. Moştenitorul trebuie să prezinte suplimentar certificatul de deces şi copia certificatului de moştenitor, autentificată notarial. Totodată, deponenţii născuţi până în anul 1991 inclusiv, care nu au depus până în prezent cererile pentru indexare, pot face acest lucru la orice oficiu/agenţie a Î.S. ”Poşta Moldovei”, având actul de identitate şi libretele de economii ale conturilor deschise la Banca de Economii până la 1 ianuarie 1992. Reamintim că, în acest an beneficiază de indexare deponenţii născuţi până în anul 1991, inclusiv. Aceștia pot primi sumele indexate aferente primei etape. Deponenţii născuţi până în anul 1936 pot recupera banii pentru sumele indexate la etapa a doua. În Legea bugetului de stat pe anul 2017 au fost aprobate 40 de milioane de lei, pentru compensarea pierderilor pentru depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii milioane lei. Conform legii, se indexează depunerile cetăţenilor Republicii Moldova în Banca de Economii atât cele în vigoare, cât şi cele reînnoite la data de 29 iulie 1994, luându-se ca bază soldul acestora, conform situaţiei din 2 ianuarie 1992:
  • în raport de 1 rublă : 1 leu, la prima mie de ruble a soldului cumulativ din toate conturile deţinute de o persoană fizică (deponent);
  • în raport de 2,5 ruble : 1 leu, la soldul  ce depăşeşte prima mie de ruble pentru o persoană  fizică (deponent).
Indexarea sumelor şi plata sumelor indexate se efectuează, la solicitarea depunătorilor în etape, prioritar la prima mie de ruble, apoi pentru soldul ce depăşeşte prima mie de ruble, în funcţie de anul naşterii depunătorului. În caz de deces al depunătorului, moştenitorilor lui legali li se plăteşte soldul neachitat al sumelor indexate. Plata sumelor indexate a început în anul 2003, iar din mijloacele bugetului de stat au fost achitate beneficiarilor de indexare aproape 700 de milioane de lei.