De la începutul acestuia an, Comisia de licențiere a profesiei de avocat a admis în breaslă 25 de persoane, fără ca acestea să efectueze stagiul profesional și să susțină examene de admitere. Potrivit președintelui Comisiei, Eugeniu Tetelea, 16 dintre cei care au obținut licența sunt doctori în drept. De asemenea, în avocatură au mai fost admiși 9 foști judecători și procurori. Numărul celor care și-au dorit să ajungă apărători este, însă, mult mai mare. Legea cu privire la avocatură prevede că sunt scutite de efectuarea stagiului  profesional şi de examenul de calificare persoanele care deţin titlul de doctor, precum şi cele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcţia de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului. Anul trecut, Comisia de licențiere a Uniunii Avocaților a recepționat 136 de cereri de la procurori și magistrați, care au intenționat să îmbrace roba de avocat. Dar, au primit licența doar jumătate dintre aceștia, adică 70 de persoane. Din anul 2016, Uniunea Avocaților a interzis Comisiei de licențiere să mai admită în profesia de avocat magistrați și procurori care se află încă în funcții. Astfel, în prezent, zeci de judecători și acuzatori, care nu au primit licența din acest motiv, s-au adresat în instanță. Totodată, la sfârșitul anului trecut, un grup de deputați a înregistrat un proiect de lege care să le permită aleșilor poporului să beneficieze de licență în condiții asemănătoare. După ce avocații și societatea civilă și-au exprimat nemulțumirea, documentul a fost retras din Parlament.