Banca Socială, aflată în proces de lichidare, scoate la vânzare bunuri în valoare de aproape 70 de milioane de lei. Licitația ”cu strigare” de vânzare a bunurilor va avea loc în data de 26 septembrie. Potrivit unui anunț publicat în Monitorul Oficial, Banca Socială vinde mai multe terenuri agricole, terenuri pentru construcții, încăperi, case de locuit, construcții, dar și un complex imobiliar. Cel din urmă este amplasat în municipiul Bălți, iar prețul inițial de vânzare este de 22,4 milioane de lei. Un complex de producere, amplasat pe strada Industrială din Capitală, se vinde la prețul de aproape 21 de milioane de lei. Acesta include construcţii, teren şi utilaj tehnologic pentru prelucrarea cărnii şi producerea mezelurilor. De asemenea, o construcţie administrativă și terenul aferent acesteia, din strada Calea Ieșilor din Chișinău, se vinde la prețul inițial de 8,5 milioane de lei. Pentru a participa la licitație, persoanele interesate trebuie să prezinte:
  • cererea;
  • dovada achitării acontului în mărime de 10% din preţul iniţial şi taxei de participare în mărime de 50 lei pentru loturi cu preţ până la 100.000 lei, 100 lei pentru loturi cu preţ de la 100.000 lei până la 1.000.000 lei şi 500 lei pentru loturi cu preţ mai mare de 1.000.000 lei;
  • documentul de identitate, extrasul de la C.Î.S., procura specială autentificată notarial.
Termenul-limită pentru depunerea cererilor de participare este data de 25 septembrie, ora 16:00. Înregistrarea participanţilor se va încheia cu 10 minute înainte de începutul licitaţiei. Licitaţia va avea loc la oficiul B.C. ”Banca Socială” S.A., în proces de lichidare, pe adresa: mun. Chişinău, str. V. Pârcălab, 55.