Instanțele judecătorești au aplicat cu abateri sancțiunea de muncă neremunerată în folosul comunității, dar nimeni nu va fi pedepsit. Concluzia aparține Inspecției judiciare din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Verificările au fost efectuate în urma unui raport al Inspectoratului Național de Probațiune. În cadrul ședinței CSM de astăzi, Nicolae Clima, inspector-judecător principal, a menționat că abaterile comise de magistrați pot fi grupate în mai multe categorii. Cel mai des judecătorii nu au avut acordul persoanei condamnate atunci când au stabilit pedeapsa. El a precizat că în unele cazuri magistrații au obținut acest acord, însă nu au respectat procedura de înscriere a acestuia în dosar. La rândul său, membrul CSM, Teodor Cârnaț, a punctat că, potrivit articolului 37 al Codului contravențional, munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea sancţiune, în caz contrar este muncă forțată. O altă abatere constatată este tergiversarea termenului de transmitere a dosarelor spre executare. În unele cazuri acestea au fost expediate peste 7 luni. De asemenea, nu în toate cazurile magistrații au întocmit angajamentul condamnatului de a se prezenta în termen la organul de probațiune, pentru a fi elaborat programul de executare a sancțiunii. Niciun judecător nu va fi însă pedepsit pentru aceste abateri. Asta pentru că, în majoritatea cazurile examinate de Inspecția judiciară, termenul de prescripție a expirat. Teodor Cârnaț s-a arătat deranjat că nu va fi pornită nicio anchetă disciplinară împotriva judecătorilor care au comis aceste încălcări. ”La Bălți este un caz din anul 2016 și nu a expirat termenul de prescripție, de ce nu este pornită nicio anchetă disciplinară?”, a întrebat membrul CSM. În final, CSM a luat act de nota informativă a Inspecției judiciare, iar documentul urmează să fie expediat tuturor președinților instanțelor pentru informare. În anul 2016, 2.700 de oameni au fost condamnaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii. Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Național de Probațiune, cifra este mai mică cu 36 la sută decât în anul precedent. Totodată, 156 dintre condamnați au refuzat să presteze astfel de servicii.