Aflată sub administrare specială, Compania Internațională de Asigurări ASITO a decis să închidă 15 reprezentanțe și oficii de vânzări. Asta după ce și-a suspendat activitatea de subscriere a noilor contracte de asigurare și de reînnoire a contractelor de asigurare ajunse la scadență. Potrivit unui ordin a administratorului special, în  scopul optimizării rețelei de reprezentanțe și a cheltuielilor aferente întreținerii acestora, s-a decis închiderea, din 1 septembrie, a reprezentanțelor din:
  • orașul Criuleni, str. Biruinței, 12;
  • orașul Glodeni, str. Ștefan cel Mare, 18, nr. 1;
  • orașul Nisporeni , str. Suveranității,10;
  • orașul Râșcani, str. Independenței, 24;
  • orașul Sângerei, str. Presei 1/3.
De asemenea, au fost închise 10 oficii de vânzări din mai multe localități ale țării. În ordin se mai menționează că toți angajații acestor reprezentanțe și oficii de vânzări au fost disponibilizați. De asemenea, contractele de locațiune a încăperilor  au fost reziliate. Administratorul special, Viorel Bârsanu, susține că aceste subdiviziuni practic nu desfășoară activitate de asigurare, însă figurează în Licența Companiei, iar pentru ajustarea la situația reală a rețelei de subdiviziuni, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) urmează să facă modificări în licență. La mijlocul anului trecut, CNPF a instituit administrare specială la compania de asigurări ASITO. Asta după ce compania a solicitat retragerea licenţei de activitate din cauza mai multor probleme cu care se confruntă. În anul 2016, compania ASITO a avut încasări de peste 16 milioane de lei, însă despăgubirile au depășit suma de 81 de milioane. Prin urmare, ASITO a avut pierderi de peste 65 de milioane de lei. La mijlocul lunii iulie, compania a scos la vânzare, prin intermediul pieței reglementate a Bursei de Valori a Moldovei, un pachet unic de 3.866.669 de acţiuni ordinare nominative nou emise de clasa I, la prețul inițial de 14,79 lei per acțiune. Pachetul a fost scos la vânzare, după ce Comisia Națională a Pieței Financiare a constatat că acționarii ar fi acționat concertat.