Ce calități profesionale și morale trebuie să aibă un bun magistrat, procuror sau avocat? Câțiva experți din România și Republica Moldova vor susține o lecție publică în cadrul căreia vor oferi răspuns la această întrebare. Alte subiecte vizează convingerile care ar trebui să și le asume profesioniștii ce dețin aceste poziții, dar și ce înșușiri trebuie să deprindă tinerii pentru a excela în aceste profesii. Prelegerea va fi susținută de:
  • Andrea Annamaria Chiș, judecătoare, lector universitar, membră a Consiliului Superior al Magistraturii din România;
  • Laura Ștefan, expertă anti-corupție, Expert Forum, România;
  • Vladislav Gribincea, președinte Centrul de Resurse Juridice din Moldova.
Lecția publică va avea loc în data de 29 septembrie, ora 15:00, în incinta Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Drept. Evenimentul este organizat de CRJM și Expert Forum (EFOR) în cadrul proiectului ”Consolidarea societății civile din Moldova pentru a cere justiție”, implementat cu sprijinul financiar al Departamentului de Stat al SUA prin intermediul Biroului Internațional pentru Justiție Penală și Aplicarea Legii al Ambasadei SUA în Republica Moldova.