Avocații urmează să decidă, la Congresul din 6 octombrie, ce vor face cu vechiul sediu al Uniunii Avocaților. Potrivit Raportului Consiliului UAM, clădirea, situată pe strada Bănulescu Bodoni, 53A, a fost expertizată de un specialist în construcții, iar concluzia acestuia este că imobilul se află într-o stare absolut nesatisfăcătoare. Centrul de Expertize Independente ”CEXIN” SRL afirmă că imobilul nu satisface cerinţele normelor în vigoare în ceea ce privește durabilitatea şi stabilitatea. Potrivit experților, clădirea este construită fără apărare antiseismică, iar pe parcursul celor 133 de ani de exploatare a suportat mai multe cutremure. Aceasta nu a fost reparată capital niciodată, așa că au fost depistate tasări, deformaţii şi crăpături. În raport se mai spune că, în anul 2009, au fost executate unele lucrări de reconstrucţie de către firma ”GalsamService” SRL, care au fost stopate la nivelul planşeului de la parter. Acestea nu au fost conservate în modul stabilit și din această cauză apele pluviale au pătruns sub fundaţia clădirii, umezind încăperile interioare din demisol, deteriorând finisarea interioară, agravând și mai mult situaţia existentă. Astfel, în încăperile interioare, în special la demisol, a fost depistat mucegai. Consiliul UAM susține că experții au ajuns la concluzia că imobilul nu mai poate fi exploatat fără a fi reconstruit. Clădirea, însă, este monument de arhitectură și nu poate fi supus demolării. În același timp, reconstrucţia este foarte costisitoare, deoarece practic va rămâne numai faţada principală. Consiliul UAM susține că, potrivit unei oferte comerciale a SRL ”SV CONSLUX”, valoarea de deviz minimală a lucrărilor necesare pentru reconstrucţia imobilului constituie aproximativ 2 milioane de lei. Aceștia susțin, însă, că inițial este nevoie să fie efectuată expertiza tehnică repetată a imobilului, așa că suma poate ajunge la 2,5 milioane de lei. Astfel, avocații urmează să decidă la Congres dacă vor reconstrui clădirea sau o vor vinde. Amintim că, la sfârșitul anului trecut, Uniunea Avocaților s-a mutat într-un alt sediu, pe strada București. Pentru achiziționarea clădirii au fost achitați peste 8,6 milioane de lei, iar pentru lucrările de renovare - alte 2 milioane de lei. Totodată, pentru mobilier și echipament tehnic a mai fost alocat, încă, un milion de lei. Lunar Uniunea cheltuie aproximativ 20 de mii de lei pentru întreținerea sediului, în timp ce în vechea clădire cheltuielile erau în jumătate.