Noua Lege cu privire la energetică, care îi oferă mai multă independență Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), va fi publicată, mâine, în Monitorul Oficial. Documentul acordă ANRE-ului și dreptul de a-și stabili bugetul și salariile. Totodată, Agenția va avea posibilitatea de a aplica sancțiuni financiare față de operatorii de pe piață. Potrivit prevederilor documentului, în cazul în care ANRE va aplica sancțiuni, întreprinderile din sectorul energetic vor avea posibilitatea să le achite în jumătate. Asta în condițiile în care plata se va face în termen de 72 de ore, din momentul recepționării hotărârii de sancționare. În document se menționează că sancțiunile vor fi aplicate în baza hotărârilor Consiliului de administrație, iar decizia va fi luată în ședință, unde va fi invitat și administratorul întreprinderii vizate. În cazul în care administratorul sau reprezentantul legal al companiei nu se va prezenta, atunci va fi stabilită o altă dată a ședinței. La fel, pentru a se asigura o transparență mai mare în activitatea ANRE, documentul stipulează procedura de consultare publică a proiectelor de acte normative, precum și a celorlalte acte aprobate de Consiliul de administrație al ANRE, care pot avea un impact asupra piețelor relevante.