Toți scriu sfaturi pentru fii și fiice, dar eu aș îndrăzni să propun 10 sfaturi unui student al facultății de drept. Sfaturi din perspectiva unui om pățit, care e gata să aștearnă greblele prin care a mers, pentru ca să se împungă și alții în ele. So, drag student,
  1. Ai ajuns în cursul 3 și ai înțeles că această profesie totuși e un pic altfel decât în ”Suits”. La prelegeri adormi, la sesiuni te rogi de apendicită. Nu te vezi înghesuindu-te pe coridoarele judecătoriilor, nici îngropat printre mape cu contracte, nici întocmind rechizitorii pentru condamnarea vreunei grupări criminale de rațe din Bubuieci. Nu-i nimic. Nu te da bătut, rămâi pe loc. Vârsta de 20 de ani nici nu e potrivită pentru noi începuturi. Chinuie-te așa până la 40, când te va ”rupe” și vei decide că totuși marea ta dragoste e baletul. Teatrul Național ”Maria Bieșu” te va primi cu brațele deschise, e imposibil ca ei să nu aprecieze așa un pas gândit, hotărât și matur.
  2. Nu pierde timpul cu internship-uri și programe de voluntariat. Când vei absolvi facultatea, vei fi mirat că toți angajatorii vor cere experiență de lucru. Și tu, dacă o vei avea... le strici ”kombinația”.
  3. Nu învăța nicio limbă străină. Textele din playlist-ul tău sunt suficiente. O scrisoare oficială sau un raport le poți începe cu ”Hello from the other side”. Asta în primul rând. Într-al doilea, ai o grămadă de timp înainte. De exemplu, când o să ai copil mic, job, soacră și reparație, o să vrei să fugi undeva. Pentru aceasta există cursurile serale de business English - plăcere și folos, doi în unu.
  4. Nu participa la niciun training, seminar, ”bred de-aista”. Majoritatea organizatorilor sunt în căutare de ”minți noi”. Ei pot să observe potențialul tău, interesul și să te promoveze cand vei aplica pentru job. Pentru ce? Oare nu-i mai ușor prin prietenul cela a lui tata?
  5. Nu căuta burse peste hotare. Universitățile din Moldova au o reputație interplanetară, cu diploma de aici te poți angaja oriunde în galaxie. Dacă vei dori, desigur, da nu e normal să-ți dorești asta.
  6. Nu investi în alte interese, nu te asigura. Pur și simplu nu are rost. Absolvenții facultăților de drept sunt foarte puțini, de asta pe fiecare îl așteaptă câte un locușor plătit, călduț și moale.
  7. Nu publica nimic. Totul s-a scris până la tine. E adevărat că pentru continuarea studiilor post-universitare ți se vor cere articole și chestii, da' noi ne vom gândi la asta pe urmă. Scarlet O'Hara tot a absolvit dreptul, mătincă...
  8. Nu investi în cultura generală... Toate codurile celea sunt tot niște cărți, până la urmă. Asta-i destul. La orice recepție, la orice cină cu potențiali clienți sau parteneri poți vorbi despre codul civil... apoi penal... apoi iar civil... a? Fermecător je.
  9. Nu investi în vocabular. Juriștii noștri totuși au un stil, trendul ăsta e format de generații, ai, dom'le, un pic de respect! ”Prin prezenta cerere... vom precăuta întrebarea... vom regula problema...”. Oare tradițiile frumoase nu merită a fi continuate?
  10. Nu te lega cu cei care au rezultate bune. Nația asta de oameni întotdeauna caută ceva, se foiesc... Pe când o bere... diminecioară... la terasa Chateau... asta e budism curat. În CV poti scrie ”freelancer”, ceea ce îți dă dreptul să stai în continuare cu mama.
Deci, drag student, dacă ai ajuns până aici fără a ridica, semeț, degetul din mijloc în adresa autorului (așa cum îți dă dreptul frumoasa ta vârstă și tonul meu îngâmfat), dacă te-ai pus puțin pe gânduri și ești înclinat să procedezi total invers... îți mulțumesc și îți doresc succes!