Un cetățean a fost amendat de către Inspectoratul Național de Patrulare pentru că a ignorat indicatorul de sens obligatoriu 4.1.1 al Regulamentului Circulației Rutiere. Fapta șoferului a fost încadrată în prevederile art. 240 al. (1) din Cod Contravențional, fiind sancționat cu amendă în mărime de 20 de unități convenționale, echivalentul a 400 de lei, și sancțiunea complementară sub formă de 3 puncte de penalizare. Șoferul a depus contestație împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție și a deciziei agentului constatator, solicitând anularea lor ca fiind ilegale și neîntemeiate. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău a fost admisă contestaţia, fiind anulat procesul-verbal cu privire la contravenţie şi decizia agentului constatator. La fel, a fost încetat procesului contravenţional. Reprezentantul Inspectoratului Național de Patrulare a declarat recurs, solicitând repunerea în termen de atac, casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău. În motivarea recursului a menționat, că potrivit materialelor acumulate și informației parvenite în adresa INP, s-a stabilit cu certitudine că șoferul a încălcat Regulamentul Circulației Rutiere. Totuși, la judecarea recursului, instanța a precizat că nu au fost prezentate careva probe materiale care ar confirma fapta incriminată de agentul constatator contravenientului. Mai exact, agentul constatator nu a anexat probe materiale sub formă de imagini video sau foto. Mai mult decât atât, la rubricile ”Mijloace tehnice speciale de constatare”, ”Anexe:” lipsesc careva mențiuni, fapt ce denotă că agentul constatator nu a acumulat probe în vederea demonstrării vinovăției. Astfel, Curtea de Apel Chișinău a respins ca nefondat recursul declarat de reprezentantul INP și a menținut hotărârea instanței de fond.