Un cetățean s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Air Moldova, după ce a fost impus să achite 60 de euro pentru redeschiderea înregistrării la cursă. În motivare, acesta a indicat că având bilet de avion pentru cursa Chişinău - Istanbul, ora zborului 12:40, a ajuns la Aeroportul Chişinău la ora 11:35. Acesta susține că s-a adresat la biroul de informație pentru a afla numărul ghișeului de înregistrare pentru cursa Chişinău - Istanbul, iar la ora 11:41 a mers să se înregistreze. Totuși, la prezentarea documentelor și biletului, operatorul aerian i-а comunicat că înregistrarea deja a luat sfârșit la ora 11:40, computerul a fost stins și programul a fost închis. Concomitent, i s-a comunicat că pentru a redeschide înregistrarea urmează să achite suma de 60 euro, echivalentul a 1.343 lei. Reclamantul, nefiind de acord cu cele enunțate, a încercat soluționarea conflictului. el susține că reprezentantul operatorului aerian văzând că nu se descurcă a solicitat intervenția unui superior, care într-un mod brutal i-а condiționat plecarea cu achitarea sumei de 60 euro. Într-un final, fiind impus de împrejurări, a achitat suma de 60 euro. Clientul consideră însă, că prin comportamentul angajaților Air Moldova, pe care îl consideră abuziv, i s-a cauzat un prejudiciu moral în sumă de 5.000 lei. Astfel, în instanță, reclamantul a solicitat returnarea sumei de 1.343 lei, încasarea prejudiciului moral în sumă de 5.000 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea instanței de fond, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca nefondată. Reclamantul a depus apel, iar Curtea de Apel Chișinău a casat decizia instanței de fond. Instanța a pronunțat o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial și s-a încasat de la Air Moldova suma de 1.343 de lei. În rest, cerințele au fost respinse ca nefondate. Totuși, Air Moldova a depus recurs pe care Curtea Supremă de Justiție l-a admis.