Cererea de chemare în judecată, depusă de jurnalistul Constantin Grigoriță împotriva șefului statului, Igor Dodon, pentru îngrădirea accesului la informație, va fi examinată în instanța de fond. Curtea de Apel Chișinău a decis ca pricina să fie remisă în instanța de fond, la etapa de primire a cererii de chemare în judecată. Asta după ce Judecătoria Chișinău a refuzat cererea, motivând că Igor Dodon se bucură de imunitate. În cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat că președintele i-a îngrădit accesul la informație și cere apărarea drepturilor sale. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, cererea a fost refuzată în temeiul art. 169 alin. (1) lit a) din Codul de procedură civilă, care spune că judecătorul refuză să primească cererea, dacă aceasta nu urmează a fi judecată în instanţă judecătorească în procedură civilă. Reclamantul a depus recurs împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău și a cerut remiterea pricinii la rejudecare în fond. În motivarea recursului, s-a menționat că instanța de fond a concluzionat că preşedintele Republicii Moldova se bucură de imunitate, fapt care implică restricţii de tragere la răspundere juridică a acestuia, implicit răspundere civilă, inclusiv prin chemarea în justiţie în calitate de pârât. Acest fapt denotă că șeful statului nu poate fi supus judecăţii în ordinea civilă, iar o eventuală cerere de chemare în judecată, îndreptată împotriva acestuia, nu este pasibilă judecării în procedură civilă. Jurnalistul consideră încheierea Judecătoriei Chişinău că este neîntemeiată şi ilegală, deoarece nu contestă opiniile exprimate de către preşedintele, ci contestă îngrădirea neîntemeiată a accesului la informaţie, chestiune care nu se încadrează în imunitatea respectivă. Instanța de recurs a catalogat drept greșită soluția instanței de fond, cu privire la refuzul în primire a cererii de chemare. Și asta pentru că art. 81 alin. (2) din Constituție, garantează imunitate președintelui doar în cazul opiniilor exprimate de către acesta și nu în ceea ce privește declarațiile de fapt. Mai mult, refuzul instanței de fond, de a primi cererea de chemare în judecată motivând că acesta beneficiază de imunitate, a constituit o ingerință în dreptul recurentului de acces la tribunal. Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul depus de reprezentantul jurnalistului, a casat încheierea Judecătoriei Chișinău și a remis pricina în instanța de fond, la etapa de primire a cererii de chemare în judecată.