Regulamentul privind accesul la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile Republicii Moldova a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial din data de 17 noiembrie. Documentul a fost elaborat în temeiul art. 37 din Legea cu privire la Guvern și pentru implementarea reglementărilor europene incluse în anexa III la Acordul privind Spațiul Aerian Comun dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, semnat la Bruxelles la 26 iunie 2012, ratificat prin Legea nr.292 din 21 decembrie 2012. Regulamentul se aplică oricărui aeroport aflat pe teritoriul Republicii Moldova şi deschis traficului comercial, al cărui trafic anual este de cel puţin 2 milioane de pasageri sau 50 000 tone de marfă. În cel mult trei luni, organul central de specialitate în domeniul aviaţiei civile va publica lista acestor aeroporturi. Ulterior, anual, până la data de 31 decembrie, vor fi publicate listele aeroporturilor, cu indicarea exactă a traficului de pasageri, a cantităţii de marfă şi a perioadei. În cazul în care un aeroport atinge pragul traficului de marfă, dar nu atinge pragul corespunzător al traficului de pasageri, dispoziţiile prezentului Regulament nu se aplică pentru categoriile de servicii de handling la sol rezervate exclusiv pasagerilor. Operatorul de aeroport Dacă un aeroport sau un sistem de aeroporturi este gestionat şi utilizat de către mai mulţi operatori separat, fiecare dintre aceştia este considerat parte a operatorului de aeroport. Dacă operatorii de aeroporturi sunt administraţi sau controlaţi de către o autoritate publică, această autoritate, în contextul obligaţiilor legale ce îi revin, trebuie să asigure aplicarea Regulamentului. Lista serviciilor de handling la sol Administrarea şi supravegherea la sol se referă la:
  • serviciile de reprezentare şi legătură cu autorităţile locale sau orice alte entităţi, plăţile în numele utilizatorului aeroportului şi oferirea de spaţii pentru birouri destinate reprezentanţilor săi;
  • controlul mărfurilor, mesageriei şi al telecomunicaţiilor;
  • handlingul, depozitarea şi administrarea dispozitivelor de încărcare;
  • orice alte servicii de supraveghere înainte, în timpul sau după zbor şi orice alte servicii administrative solicitate de către utilizatorul aeroportului.
Handlingul pasagerilor cuprinde orice tip de asistenţă pentru pasagerii care sosesc, pleacă, sunt transferaţi sau se află în tranzit, inclusiv verificarea biletelor şi documentelor de călătorie, înregistrarea bagajelor şi transportarea lor la zona de sortare. Handlingul bagajelor cuprinde handlingul bagajelor în zona de sortare, sortarea acestora, pregătirea lor pentru plecare, încărcarea şi descărcarea lor din dispozitivele destinate pentru transportul acestora de la aeronavă la zona de sortare şi viceversa, precum şi transportarea bagajelor din zona de sortare în zona de primire. Handlingul mărfurilor şi corespondenţei cuprinde:
  • pentru marfă: handlingul fizic al mărfurilor pentru export, transfer şi import, handlingul documentelor anexate, procedurile vamale şi aplicarea oricărei proceduri de securitate aprobate de părţi sau impuse de circumstanţe;
  • pentru corespondenţă: handlingul fizic al corespondenţei primite sau trimise, handlingul documentelor anexate şi aplicarea oricărei proceduri de securitate aprobate de părţi sau impuse de circumstanţe.
Handlingul rampei implică:
  • asistenţa pe suprafaţa de mişcare a aeronavei pe sol la sosire şi plecare;
  • asistenţa la încărcarea aeronavei şi oferirea dispozitivelor adecvate;
  • comunicarea dintre aeronavă şi prestatorul de servicii aeriene;
  • încărcarea şi descărcarea aeronavei, inclusiv furnizarea de mijloace adecvate şi operarea acestora, precum şi transportul echipajului şi al pasagerilor între aeronavă şi terminal şi transportul bagajelor între aeronavă şi terminal;
  • furnizarea unităţilor adecvate şi operarea acestora pentru pornirea motorului;
  • deplasarea aeronavei la sosire şi plecare, precum şi furnizarea dispozitivelor adecvate şi operarea acestora;
  • transportul, încărcarea şi descărcarea de pe aeronavă a alimentelor şi băuturilor.
Serviciile aeronavei includ:
  • curăţarea externă şi internă a aeronavei şi serviciile de întreţinere a toaletei şi de alimentare cu apă;
  • răcirea şi încălzirea cabinei, îndepărtarea zăpezii şi a gheţii, dezgheţarea aeronavei;
  • reamenajarea cabinei cu echipament adecvat, depozitarea acestui echipament.
Handlingul combustibilului şi uleiului presupune:
  • organizarea şi executarea operaţiunilor de umplere şi golire a rezervorului, inclusiv depozitarea combustibilului şi controlul calităţii şi cantităţii furnizărilor de combustibili;
  • înlocuirea uleiului şi a altor fluide.
Întreţinerea aeronavei implică:
  • serviciile de rutină realizate înaintea zborului;
  • serviciile speciale solicitate de utilizatorul aeroportului;
  • furnizarea şi administrarea de piese de schimb şi echipament adecvat;
  • solicitarea sau rezervarea unui spaţiu adecvat de garare şi/sau a unui hangar.
Operaţiunile de zbor şi administrarea echipajului cuprind:
  • pregătirea zborului la aeroportul de plecare sau la orice alt punct;
  • asistenţa în timpul zborului, inclusiv redirecţionarea, dacă este necesar;
  • activităţile după realizarea zborului;
  • administrarea echipajului.
Transportul la sol se referă la:
  • organizarea şi executarea transportului echipajului, pasagerilor, bagajelor, mărfurilor şi al corespondenţei între diferite terminale ale aceluiaşi aeroport, dar excluzând acelaşi transport între aeronavă şi orice alt punct aflat în perimetrul aceluiaşi aeroport;
  • orice transport special solicitat de către utilizatorul aeroportului.
Serviciile de catering cuprind:
  • legătura cu prestatorii şi administrarea;
  • depozitarea alimentelor şi băuturilor, a echipamentului necesar pentru pregătirea lor, precum şi curăţarea acestuia;
  • pregătirea şi livrarea echipamentului menționat la subpct. 2), precum şi aprovizionarea cu băuturi şi alimente.
  Va continua...