Regulamentul cu privire la condițiile efectuării stagiului profesional de către expertul judiciar stagiar a intrat în vigoare. Documentul, care a fost publicat în Monitorul Oficial, stabilește condițiile efectuării stagiului profesional, drepturile și obligațiile expertului judiciar stagiar, ale conducătorului de stagiu profesional, ale instituției publice de expertiză judiciară/biroul de expertiză judiciară precum și evaluarea efectuării stagiului. Potrivit Regulamentului, stagiul profesional în specialitatea de expertiză judiciară se efectuează în cadrul unei instituţii publice de expertiză judiciară sau într-un birou de expertiză judiciară, sub îndrumarea conducătorului de stagiu profesional. Expert judiciar stagiar poate fi persoana, care întruneşte următoarele condiţii:
  • este cetăţean al Republicii Moldova;
  • cunoaşte limba română;
  • are capacitatea de exerciţiu deplină;
  • are diplomă de studii superioare de licenţă sau echivalentul acesteia în specialitatea pentru care solicită calificarea de expert judiciar;
  • pentru obţinerea calităţii de expert judiciar în domeniul expertizei medico-legale sau psihiatrico-legale - diplomă de studii superioare de specialitate şi de studii postuniversitare de rezidenţiat/de master;
  • pentru obţinerea calităţii de expert judiciar în domeniul expertizelor judiciare criminalistice - diplomă de studii superioare de licenţă sau un act echivalent acesteia;
  • este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor de expert judiciar stagiar în specializarea pentru care solicită stagierea profesională;
  • nu are antecedente penale;
  • are reputaţie ireproşabilă.
Pentru admiterea la stagiu profesional este necesar ca persoana să depună o cerere, după caz, raport în acest sens, la instituţia publică de expertiză judiciară/biroul de expertiză judiciară. La cerere, respectiv raport se anexează următoarele acte:
  • copia buletinului de identitate;
  • copia diplomei de studii superioare sau echivalentul acesteia;
  • copia carnetului de muncă, în cazul în care există;
  • cazierul judiciar;
  • certificatul medical ce atestă faptul că persoana este aptă pentru exercitarea atribuţiilor de expert judiciar stagiar în specializarea pentru care solicită stagierea profesională.
Persoanele care doresc să efectueze stagiul profesional pentru obţinerea calităţii de expert judiciar vor încheia cu instituţia publică de expertiză judiciară/biroul de expertiză judiciară un contract de stagiu, care va conţine:
  • condiţiile efectuării stagiului profesional;
  • drepturile şi obligaţiile părţilor;
  • remunerarea expertului judiciar stagiar şi taxa pentru efectuarea stagiului, în cazul efectuării stagiului profesional în cadrul unui birou de expertiză judiciară;
  • răspunderea părţilor în caz de nerespectare a condiţiilor contractuale;
  • condiţiile de modificare, suspendare sau încetare a contractului.
Durata stagiului profesional este de cel puţin trei luni (în funcţie de specialitatea de expertiză judiciară) şi este stabilită de conducătorul instituţiei publice de expertiză judiciară.