În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (1) din Codul fiscal, orice persoană care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, orice reprezentanţă conform art. 5 pct. 20), reprezentanţă permanentă, instituţie, organizaţie, inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică, reţine, în prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 7% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, a întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), a persoanelor menţionate la cap. 101, pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.18. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, nu se reţine în prealabil suma în mărime de 7% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice pe veniturile obţinute de către aceasta, conform art. 20, 88, 89, 901 şi 91, din înstrăinarea mijloacelor de transport rutier, din înstrăinarea valorilor mobiliare, precum şi din suma arendei terenurilor agricole şi/sau înstrăinării activelor de capital ale persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova, conform contractelor de leasing, lease-back, gaj, ipotecă şi/sau în cazurile de înstrăinare forţată a activelor de capital, iar în cazul lichidării agentului economic – din plăţile la lichidare în formă nemonetară. Respectiv, acordarea unui ajutor material persoanelor care nu sunt angajate ale entităţii, constituie, în conformitate cu prevederilor art. 18 lit. o) din Codul fiscal, sursa de venit impozabilă, pentru care, entitatea reţine, în prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 7% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice. Astfel, persoana fizică, care a obţinut venitul menţionat, potrivit art. 83 din Codul fiscal, nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune, va fi obligată să completeze şi să prezinte Declaraţia persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET 15), cu indicarea la codul C5 în col. 3 a sumei venitului în formă de ajutor material şi în col. 4 a impozitului reținut, şi achitarea, după caz a impozitului pe venit în același termen, aplicând cotele prevăzute la art. 15 lit. a) din Codul fiscal și scutirile anuale conform art. 33-35 din Codul fiscal.