Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități anunță concurs pentru suplinirea a trei locuri vacante de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Și asta pentru că, la 24 decembrie, expiră mandatele a doi membri ai CSM: Gheorghe Avornic și Violeta Cojocaru. Tot la acea dată urma să expire și mandatul lui Teodor Cârnaţ. Acesta însă, și-a dat demisia după ce nu a susținut cea de-a treia probă, testul la poligraf, în cadrul concursului pentru suplinirea funcției de președinte al Autorității Naționale de Integritate. Astfel, doritorii de a ocupa una dintre cele trei funcții vacante de membru al CSM, trebuie să depună dosarele până în data de 11 decembrie. Potrivit Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, membrii CSM din rândul profesorilor de drept titulari sunt selectaţi în mod deschis şi transparent de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului în urma unui concurs public și se aleg de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari nu pot fi aleşi pentru 2 mandate consecutive. Tot până pe 11 decembrie urmează să fie depuse dosarele pentru ocuparea funcției de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, din partea societății civile.