Conform teoriei economice, creșterea concurenței pe piața va conduce la o mai bună alocare a efectelor, ca urmare a faptului că prețurile și serviciile vor tinde către nivelul costurilor marginale. În condițiile concurenței perfecte, prețurile vor fi egale cu costurile marginale, astfel încât profiturile vor fi zero. Ca atare, producătorii vor avea tendinţa să intervină pentru a-şi creşte profiturile, prin iniţierea unor măsuri care să ducă la restrângerea concurenţei. Într-o guvernare caracterizată prin ”laissez-faire”, nu se va putea interveni împotriva unei asemenea opţiuni strategice. Concurenţa pură și perfectă ar presupune un prototip al confruntării pe piaţă dintre agenţii economici și se caracterizează prin atomicitate, omogenitate, transparenţă, pluralitate de opţiuni, mobilitatea factorilor de producţie și neintervenţia statului. Neintervenţia statului echivalează cu libertatea concurenţei. Aceasta încetează să mai fie perfectă, de îndată ce, prin măsuri administrative, i se aduc restrângeri. Rolul statului pe piaţă, potrivit concepţiei în discuţie, nu poate consta decât în asigurarea condiţiilor optime pentru acţiunea spontană a competiţiei economice. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţă şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unei motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare a pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor. Din start menţionăm că noţiunea de ”concurenţă neloială” nu se bucură de o consacrare directă/expresă în cadrul legii penale, dat fiind faptul că legiuitorul respectă ”principiul economiei materialului normativ”, sau se abţine de la dublarea și interpretarea extensivă defavorabilă a acestei noţiuni. Astfel că, cu noţiunea respectivă operează legea concurenţei nr.183, care definește: ”concurenţă neloială” – orice acţiune, realizată de întreprinderi în procesul concurenţei, care este contrară uzanţelor oneste în activitatea economică. Anumite prevederi privind concurenţa neloială, fără mari delimitări conceptuale, sunt vizualizate în cadrul reglementărilor legiuitorului român și anume: ”concurenţă neloială, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii”. Răspunderea pentru concurenţa neloială este în principal civilă. Acţiunea aparţine comerciantului vătămat prin faptele sau actele de concurenţă neloială. Considerăm ca fiind reușită reglementarea statului vecin stipulată în art. 6 din Legea nr. 11/1991, care dispune că cel ”care săvârșește un act de concurenţă neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul și, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite agentului economic lezat”. Semnificative sunt dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 11/1991 care prevăd ”posibilitatea acordării de daune morale pentru concurenţa neloială și instituie răspunderea solidară a persoanelor care au creat împreună prejudiciul”. În ceea ce privește natura acestei forme de răspundere, precizăm că opinia majoritară este în sensul considerării acesteia ca având natura delictuală de tip special. După o analiză generală a fenomenului negativ de concurenţă neloială, purcedem nemijlocit la analiza multilaterală a răspunderii penale privind infracţiunea prevăzută de art.2461 Cod penal al Republicii Moldova. Obiectul juridic generic. Doctrinar, penalistul autohton Vitalie Stati, analizând răspunderea penală pentru infracţiunea sus nominalizată, menţionează că: obiectul juridic generic al infracţiunii de concurenţă neloială îl constituie relaţiile sociale cu privire la economia naţională. Legiuitorul a fost consecvent atunci când a inclus art.2461 în Capitolul X ”Infracţiuni economice”, din Partea Specială a Codului Penal. Un argument judicios: potrivit alin.(1), art.126, ”Economia Republicii Moldova este o economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă”. În plus, conform alin. (3) art.9 al Constituţiei, ”Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei”. La fel era stipulat și în art.134 al Constituţiei României din 1991: „Economia ţării se bazează pe proprietatea privată și se dezvoltă prin acţiunea legii cererii și ofertei. În aceste condiţii de organizare a economiei, statul este obligat să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie“. Prevederi similare sunt redate și de doctrina română privind analiza juridico-penală a infracţiunii de concurenţă neloială și anume: Obiectul juridic special. Infracţiunea de concurenţă neloială are ca obiect juridic special relaţiile sociale care ocrotesc dreptul comercianţilor la concurenţă loială, dreptul titularilor titlurilor de protecţie pentru mărcile de fabrică, comerţ și servicii, pentru embleme, firme, denumiri sau alte desemnări comerciale, pentru invenţii și realizări tehnice, pentru desene și modelele industriale aplicate produselor etc.; aceste raporturi sociale sporesc în crederea publicului în autenticitatea mărfurilor și produselor desfăcute pe piaţă, lezarea lor constituind tot atâtea acte de concurenţă neloială. Alţi autori reiterează că: Obiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la desfășurarea cinstită a raporturilor economice și la apărarea intereselor producătorilor și consumatorilor împotriva faptelor de concurenţă neloială. Infracţiunea de concurenţă neloială nu poate fi concepută fără un obiect material format din mărfurile introduse în circuitul economic, purtând embleme, denumiri sau menţiuni false asupra provenienţei acestora. Obiectul material (imaterial) al infracţiunii de concurenţă neloială îl reprezintă, după caz:
  • produsele unui concurent, cu care făptuitorul creează confuzie, prin orice mijloace;
  • produsele unui concurent, care sunt discreditate prin răspândirea de către făptuitor, în procesul comerţului, a unor afirmaţii false;
  • mărfurile concurentului, referitor la a căror natură, mod de fabricare, caracteristici, aptitudine de întrebuinţare sau cantitate este indus în eroare consumatorul;
  • denumirea de firmă sau marca comercială folosite de făptuitor într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic;
  • mărfurile produse sau comercializate ale unui agent economic, comparate în scopuri publicitare cu mărfurile unor alţi agenţi economici.
Cât privește victima infracţiunii de concurenţă neloială, considerăm că, în toate cazurile, atât agentul economic concurent (cu care făptuitorul se află în rivalitate), cât și consumatorul suferă de pe urma comiterii infracţiunii analizate. Dacă ne referim la agentul economic concurent, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
  • să fie agent economic;
  • să fie în același raport juridic de concurenţă faţă de făptuitor;
  • să nu fie subiectul raportului juridic penal de conflict.
Latura obiectivă a infracţiunii de concurenţă neloială constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune. Astfel, analizând conţinutul propriu-zis, întitulat ”concurenţa neloială”, vom extrage cinci modalităţi normative alternative ce constituie latura obiectivă a infracţiunii specificate. În baza acestui studiu vom analiza tangenţial doar unele modalităţi normative alternative. Astfel, Codul Penal conchide că ”Orice act de concurenţă neloială, inclusiv:
  • crearea, prin orice mijloace, de confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu activitatea industrială sau comercială a unui concurent. Prima modalitate de săvârșire a infracţiunii de concurenţă neloială presupune folosirea unei invenţii, indicaţii geografice, denumiri de origine, specialităţi tradiţionale garantate, a unui model de utilitate, desen sau model industrial, a unei topografii a circuitului integral, a unui alt mijloc de individualizare a produselor sau a persoanei făptuitorului într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic, ca victimă a infracţiunii;
  • răspândirea, în procesul comerţului, de afirmaţii false, care discreditează întreprinderea, produsele sau activitatea de întreprinzător a unui concurent;
  • o altă modalitate de săvârșire a infracţiunii de concurenţă neloială presupune: lezarea onoarei, demnităţii și reputaţiei profesionale a victimei (dacă victima este persoană fizică), ori numai a reputaţiei profesionale (dacă victima este persoană juridică). Prevederi similare sunt și în cadrul art. 15, lit.b al Legii concurenţei. Dispoziţia art.2461 lit.d), fiind interpretată corect, face referire la inaplicabilitatea normei incriminatoare, care nu are incidenţă asupra răspândirii, în procesul comerţului, de afirmaţii autentice care discreditează întreprinderea, sau activitatea de întreprinzător a unui concurent.
  • inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, modul de fabricare, caracteristicile, aptitudinea de întrebuinţare sau la cantitatea mărfurilor concurentului;
  • folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic. Observăm că numai denumirea de firmă sau marca comercială, folosită de făptuitor într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite licit de un alt agent economic, reprezintă obiectul imaterial al infracţiunii de concurenţă neloială, atunci când adoptă modalitatea specificată la lit.d) art.2461 al Codului penal. Alte mijloace de individualizare a produselor sau a persoanei nu pot forma un asemenea obiect imaterial. Prin aceasta modalitatea de săvârșire a infracţiunii de concurenţă neloială, consemnată la lit.d) art.246, se deosebește de modalitatea de săvârșire a aceleiași infracţiuni la lit.a);
  • compararea în scopuri publicitare a mărfurilor produse sau comercializate ale unui agent economic cu mărfurile unor alţi agenţi economici.
Potrivit prevederilor Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, ”constituie un act de concurenţă neloială orice act de concurenţă contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială” (art. 10 bis 2). Art. 10 bis 3: ”Trebuie să fie interzise mai ales:
  1. orice fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
  2. afirmaţiile false în exercitarea comerţului, care sunt de natură să discrediteze întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
  3. indicaţiile sau afirmaţiile a căror folosire, în exercitarea comerţului, sunt susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la utilizare sau cantitatea mărfurilor”.
În afară de aceasta, mai există o listă de acte de concurenţă neloială – în art.7 al Legii Republicii Moldova privind limitarea activităţii monopoliste și dezvoltarea concurenţei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 29.01.1992. Conform acestei norme, ”se interzic acţiunile nelegitime ale agenţilor economici pe piaţă, inclusiv:
  • răspândirea unor informaţii false sau denaturate, în stare să prejudicieze averea și (sau) reputaţia unui alt agent economic;
  • inducerea în eroare a cumpărătorilor în ceea ce privește modul și locul fabricării, însușirile de consum și calitatea mărfurilor;
  • compararea incorectă de către agentul economic, în scopul de reclamă, a mărfurilor produse sau desfăcute de el cu mărfurile altor agenţi economici;
  • folosirea neautorizată a emblemei comerciale, a firmei sau a marcajului mărfii, precum și copierea ambalajului, aspectului exterior al mărfii altui agent economic;
  • folosirea sau divulgarea informaţiilor de ordin tehnico-știinţific, de producţie și comerciale, inclusiv a secretelor comerciale, fără acordul posesorilor acestor informaţii”.
Legea nr..183/2012 consacră un capitol întreg acţiunilor de concurenţă neloială, precum: Discreditarea concurenţilor. Discreditarea concurenţilor constă în defăimarea sau punerea în pericol a reputaţiei sau credibilităţii acestora prin:
  • răspândirea de către o întreprindere a informaţiilor false despre activitatea sa, despre produsele sale, menite să îi creeze o situaţie favorabilă în raport cu unii concurenţi;
  • răspândirea de către o întreprindere a unor afirmaţii false despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, afirmaţii ce dăunează activităţii concurentului.
Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul. Concurenţa are ca premisă fundamentală libertatea comerţului și respectarea principiului bunei-credinţe. Libertatea contractuală este o premisă a relaţiilor comerciale ”sănătoase”. Libertatea contractuală constă în dreptul unei persoane de a încheia orice contract, cu orice partener și cu clauzele pe care părţile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică și bunele moravuri. Libertatea contractuală este afectată de instigarea, din interes sau în interesul persoanelor terţe, la rezilierea neîntemeiată a contractului cu concurentul unei alte întreprinderi, la neîndeplinirea sau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale faţă de concurentul respectiv prin acordarea sau oferirea, mijlocit sau nemijlocit, de recompense materiale, compensaţii sau de alte avantaje întreprinderii parte a contractului. Deturnarea clientelei concurentului. O serie de autori consideră pe bună dreptate că noţiunea de ”clientelă” cuprinde în esenţa sa și noţiunea de consumator. În opinia autorilor acestui studiu aici este vorba doar de complexitatea noţiunii, un coraport dintre parte și întreg, respectiv una o înglobează pe alta. Legea interzice într-un mod imperativ deturnarea clientelei concurentului, realizată de întreprinderi prin inducerea în eroare a consumatorului cu privire la natura, modul şi locul de fabricare, la caracteristicile principale, inclusiv utilizarea, cantitatea produselor, preţul sau modul de calculare a preţului produsului. Confuzia.În practică, cele mai dese cazuri de concurenţă neloială constau în folosirea fără drept a unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, a unei embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant. Aceste fapte sunt de natură să lipsească destinatorul legitim al firmei de invenţii, mărci sau de unul dintre elementele drepturilor sale. Sunt interzise orice acţiuni sau fapte care pot să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea economică a unui concurent, realizate prin:
  • folosirea ilegală, integrală sau parţială, a unei mărci, embleme de deservire, denumiri de firmă, a unui desen sau model industrial sau a altor obiecte de proprietate industrială de natură să creeze o confuzie cu cele folosite în mod legal de către o altă întreprindere;
  • copierea ilegală a formei, a ambalajului şi/sau a aspectului exterior al produsului unei întreprinderi şi plasarea produsului respectiv pe piaţă, copierea ilegală a publicităţii unei întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere intereselor legitime ale concurentului.
Referitor la semnele secundare ale laturii subiective a infracţiunilor în domeniul concurenţei, considerăm că primul dintre acestea – motivul – nu are un caracter obligatoriu, nici în cazul infracţiunii de limitare a concurenţei libere, nici în cazul infracţiunii de concurenţă neloială. De regulă, motivele acestei infracţiuni se exprimă în năzuinţa de a discredita sau de a denigra agentul economic concurent, precum și în interesul material. Subiectul infracţiunii de concurenţă neloială Prin subiect, în general, în limbajul juridic se înţelege calitatea de subiect de drept, noţiune ce exprimă capacitatea, însușirea, aptitudinea, calitatea sau posibilitatea, care îngăduie oamenilor să participe individual sau colectiv în raporturi juridice ca titulari de drepturi și obligaţii. Orice subiect al răspunderii juridice este în primul rând subiect de drept, dar nu orice subiect de drept este subiect al răspunderii juridice. Dobândirea calităţii de subiect al răspunderii juridice este condiţionată doar de săvârșirea faptei ilicite. În cazul nostru, atunci când subiectul răspunderii juridice săvârșește fapta incriminată de art. 2461 în Capitolul X ”Infracţiuni economice”, din Partea Specială a Codului penal. Persoana fizică responsabilă care până în momentul săvârșirii infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani, având calitatea specială de agent economic concurent, sau persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice) având aceeași calitate specială. Subiectul infracţiunii de concurenţă neloială are o însușire specială calitativ diferită: agent economic concurent. Această calitate o are atât persoana fizică-subiect, cât și persoana juridică-subiect. În calitate de subiect al infracţiunii specificate de art. 2461, agentul economic concurent este subiectul de rea-credinţă, angajat în același raport juridic de concurenţă în care victima apare ca subiect de bună-credinţă. Subiecţii infracţiunii Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, întrucât legea nu prevede vreo calitate pentru aceasta. Subiectul pasiv al infracţiunii este societatea comercială cu capital de stat, mixt sau privat a cărei activitate a avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și material, ca urmare a folosirii frauduloase a denumirii firmei, a emblemei sau a altor însemne de către alte firme sau persoane particulare care au consumat produse de calitate inferioară, crezând că sunt ale unei alte firme. Trebuie de menţionat că art. 246 și 246sunt norme incomplete, care se completează prin împrumutul de semantism al unor noţiuni din normele extrapenale, cele în materie de protecţie a concurenţei. De aceea, armonizarea legislaţiei Republicii Moldova în materie de protecţie a concurenţei cu legislaţia comunitară de aceeași categorie va produce efecte inerente în vederea armonizării dreptului penal al Republicii Moldova cu cel al UE. Principalul argument în favoarea armonizării legislative în acest domeniu a fost întotdeauna acela că infractorii pot profita de diferenţele dintre diferitele sisteme penale, pentru a putea scăpa de rigoarea legii. Un alt argument îl constituie consensul statelor de a apăra interesele Uniunii Europene cu aceeași diligenţă cu care își apără propriile interese. De aceea, lupta comună împotriva unor fenomene precum limitarea concurenţei libere și concurenţa neloială la nivel european va implica inevitabil și armonizarea în domeniul dreptului penal. Dat fiind faptul că infracţiunea în cauză are o tentă economică, cu caracter cupid – ”îmbogăţirea” săvârșită în cele mai dese cazuri din interes material, considerăm că ar fi benefic să fie înăsprit regimul juridic al pedepsei pentru asemenea infracţiune (cel puţin, marja de apreciere să nu fie echivalentă ”cu amendă de la 3.000 la 4.000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu amendă, aplicată persoanei juridice”, dar ”cu amendă de la 5.000 la 7000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an; cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 5.500 la 7.000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani”). De asemenea, propunem o soluţie din ”domeniul ficţiunii”, dar care este sorgintea celorlalte forme de practici anticoncurenţiale: depistarea, relevarea și radierea acţiunilor de lobby din ramificaţiile mecanismelor statale, concomitent cu aducerea la cunoștinţa societăţii a acţiunilor întreprinse, pentru a asigura proporţionalitatea șanselor agenţilor economici pe piaţa relevantă, funcţionarea ”principiului bunei credinţe” etc. Autori: Gheorghe Graur, masterand în drept, asistent universitare               Vasile Zavatin, doctor în drept, conferențiar universitar,                Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI