Un judecător din Indiana a luat o decizie neobişnuită şi a oprit temporar Starbucks din a închide 77 de locaţii ale brandului Teavana, aflate în mall-uri deţinute de dezvoltatorul imobiliar Simon Property Group. Și asta pentru că gigantul imobiliar nu ar putea să suporte şocul financiar, scrie zf.ro.
Starbucks a anunţat, în luna iulie, că plănuieşte să închidă operaţiunile la 379 de locaţii ale brandului Teavana, dar dezvoltatorul Simon a ajuns în tribunal pentru a bloca închiderea celor 77 de locaţii aflate în mall-urile deţinute de grupul imobiliar – susţinând că o asemenea mişcare din partea unui chiriaş cu atât de multă influenţă ar putea naşte nesiguranţă pentru ceilalţi antreprenori din mall-urile sale.
Starbucks, după ce a încercat să schimbe strategiile cu privire la lanţul de ceainării, a anunţat în august că renunţă la conceptul Teavana. Compania dorea să închidă toate magazinele până la sfârşitul anului. Dar dezvoltatorul imobiliar cu baza în Indianapolis, într-un mediu de business în care sute de magazine din toată ţara se închid, ”a dat fuga” la tribunalul local, pentru a-i cere judecătoarei Heather Welch să oprească închiderea magazinelor.
Welch, printr-o sentinţă de 55 de pagini, explică faptul că Starbucks, fiind o companie extrem de profitabilă, poate absorbi lovitura financiară – estimată de Starbucks la 15 milioane de dolari, în termen de cinci luni – mult mai bine decât ar putea Simon. Operatorul de mall-uri nu a furnizat o estimare cu privire la impactul estimat pe care l-ar avea închiderea ceainăriilor Teavana.