Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi indicatorii de calitate a serviciilor de distribuție și furnizare a energiei termice. Documentul are drept scop instituirea unui cadru legal pentru funcţionarea eficientă şi reglementarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică. Astfel, întreruperile neplanificate se vor înregistrează în baza mijloacelor automatizate ale unităților termoenergetice  care prestează serviciul de distribuție și furnizare a energiei termice, în baza sesizărilor şi/sau apelurilor consumatorilor, înregistrate de serviciul telefonic 24/24 ore. Întreruperea furnizării energiei termice pentru lucrări planificate de reparații şi întreținere se va anunța cu cel puțin două săptămâni înainte, indicându-se intervalul de întrerupere. Anunțul se face, în funcție de mărimea zonei afectate, direct la consumatori, prin intermediul mass-mediei, paginile web ale portalurilor de știri sau a întreprinderilor. Durata întreruperii nu poate fi mai mare de 12 ore – în caz de montare, branşare/racordare, reamplasare a anumitor segmente ale branșamentelor la blocurile locative, instalarea/demontarea echipamentelor de măsurare. De asemenea, durata unei întreruperi neplanificate la furnizarea serviciului de alimentare cu energie termică nu poate depăși 10 ore pentru deranjamentele produse în conductele cu diametrul nominal de până la 500mm inclusiv. Pentru deranjamentele  produse în conductele cu diametrul nominal de 600-1000 mm termenul nu poate depăși 16 ore pentru cazurile când lucrările de terasament pot fi executate în prealabil și 20 de ore când lucrările nu pot fi executate în prealabil. Menționăm că unitățile termoenergetice sunt obligate să plătească despăgubiri consumatorilor în cazul deteriorării instalației de utilizare a energiei termice, afectării sau punerii în pericol a sănătății, în situația în care parametrii agentului termic au înregistrat abateri mai mari decât cei admiși prevăzuți în contract, în punctul de delimitare. Consumatorii sunt în drept să solicite reducerea plăților, în cazul când serviciile nu au fost prestate sau au fost prestate la un nivel necalitativ. Reducerea plăților se efectuează pentru luna în care au fost prestate servicii cu întreruperi sau necalitativ, fapt care este reflectat în factura/chitanța de plată. Iată câteva exemple de servicii neprestate sau prestate necalitativ:
  • întreruperi în alimentarea cu apă caldă menajeră – mai mult de 8 ore;
  • temperatura apei calde menajere în punctul de utilizare nu va corespunde normelor (de cel puţin +50°C şi de cel mult +60°C) – mai mult de 2 ore din 24 de ore;
  • temperatura aerului (în apartamente/ încăperile locuibile în cămine de +18°C, în odăile de la colţ +20°C, cu condiția efectuării de către locatari a lucrărilor de izolare termică a ferestrelor şi ușilor şi dacă numărul de calorifere sau secții ale acestora corespund calculelor de proiect) - este mai mică decât cea normativă – mai mult de 4 ore.
Trimestrial, unitățile termoenergetice vor informa Agenția despre toate avariile care au avut loc, despre concluziile analizelor și măsurile care s-au luat. Dacă, în urma verificării rapoartelor prezentate de către unitățile termoenergetice, efectuată de Agenție, se va constata că nu au fost respectați indicatorii de calitate aprobați, Agenția este în drept să aplice reduceri de tarif, conform prevederilor Regulamentului. Prin acest Regulament se dorește stabilirea principiilor de desfăşurare a activităţilor specifice sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică, în condiţii de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate, transparenţă, cu respectarea normelor de calitate, de securitate şi de protecţie a mediului la producerea, distribuţia, furnizarea şi utilizarea energiei termice și stimularea unităților termoenergetice să majoreze  calitatea serviciilor furnizate în beneficiul consumatorilor. Regulamentul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.