Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din Republica Moldova, în comun cu Facultatea de Drept a Universității de Stat din Republica Moldova, organizează conferința internațională ”Răspunderea penală, materială și disciplinară a executorului judecătoresc”. Evenimentul va avea loc în data de 20 decembrie 2017, în incinta USM. La conferință vor participa judecători, procurori, executori judecătorești, cadre didactice universitare din Republica Moldova, România, Ucraina și Bulgaria. Printre speakerii evenimentului sunt: Dinu Vataman – reprezentantul societății civile în Colegiul Disciplinar al executorilor judecătorești, președintele Colegiului, Republica Moldova;
  • Elena Belei – șef la Departamentului Drept procedural, USM, secretar de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Republica Moldova;
  • Lidia Bulgac – judecător, Curtea de Apel Chișinău, ex-președinte a Colegiului Disciplinar al executorilor judecătorești, Republica Moldova;
  • Stanislav Copețchi – doctor în drept, conferențiar universitar, USM;
  • Adrian Stoica – decan al Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea Ovidius, Craiova, România;
  • Alexandra Șinc – procuror la Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, România;
  • Eugen Hurubă – director al Centrului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești, România;
  • Ioan Hârbuleț – inspector judiciar, Inspecția Juridică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, România;
  • Mihai Udroiu – judecător la Curtea de Apel Oradea, România;
  • Gheorghii Parfenov – șeful Consiliului regional al executorilor judecătorești privați, regiunea Odessa, Ucraina;
  • Valerii Prituleak – membru al Comisiei de etică și disciplină a executorilor judecătorești, Ucraina;
  • Tudor Lukov – membru al Consiliului Camerei Naționale a Executorilor Judecătorești, Bulgaria.
Mai multe detalii, urmăriți pe BizLaw.md - partener media al acestui eveniment.