Angajatorii, care vor crea locuri de muncă, vor putea solicita subvenții de la stat. Totuși, pentru ca să beneficieze de câte 40 de mii de lei pentru fiecare loc de muncă creat, vor trebui să îndeplinească anumite criterii, pentru a fi declarați eligibili.

Potrivit Regulamentului de acordare a subvențiilor pentru crearea locurilor de muncă, aprobat de Guvern, va putea solicita și beneficia de subvenție unică, dacă:
  • are o creștere a efectivului de salariați de cel puțin 100 de persoane care fac parte din categoria de subiect al subvenției;
  • salariul mediu lunar la întreprindere pentru persoanele angajate, subiecți ai subvenției, nu este mai mic decât 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul de gestiune aprobat de Guvern;
  • în ultima zi a lunii aferente anului fiscal pentru care se solicită subvenția nu are restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național, cu excepția cazurilor de reeșalonare a datoriilor invocate, conform acordurilor încheiate în modul stabilit;
  • își asumă obligația de a menține, pe o perioadă de cel puțin trei ani de la ultima tranșă de plată a subvenției;
  • nu se află în procedură de insolvabilitate, fuziune, dezmembrare sau dizolvare;
  • nu dispune de un ajutor de stat, care se află în proces de recuperare;
  • acesta nu modifică locația într-o regiune în care cuantumul subvenţiei este mai mic decât cel aferent regiunii în care a beneficiat de subvenție.
Cererea de rezervare a subvenției, întocmită conform modelului aprobat, se va expedia în scris sau prin intermediul portalului E-cerere, nu mai târziu de data de 31 iulie a anului de gestiune. Acesta se va înregistra în Registrul acordării subvențiilor pentru crearea locurilor de muncă. Recepționarea cererii de rezervare a subvențiilor se va confirma în decurs de două zile lucrătoare prin expedierea unui mesaj la adresa de e-mail a solicitantului în care se va indica numărul şi data de înregistrare. În cazul în care vor fi solicitanți care vor depune cereri după data limită, acestea vor fi examinare la ulterioara rectificare a bugetului. Examinarea cererii pentru rezervarea subvenției Cererea pentru rezervarea subvenției se va examina conform criteriilor de eligibilitate și se va accepta rezervarea subvenției. Dacă se va constata că informația din cererea de rezervare este inexactă şi/sau incompletă, solicitantul va fi informat în scris despre necesitatea de a corecta şi/sau a completa informația prezentată. Solicitantul va trebui să rectifice informația în termen de cinci zile. În același timp, cererea de rezervare a subvențiilor va fi respinsă în cazul în care nu va corespunde criteriilor de eligibilitate.