Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a lansat astăzi sistemul informațional E-Integritate. Astfel, de la 1 ianuarie 2018, toți funcționarii, care trebuie să depună declarațiile de avere și interese, vor trebui să le completeze în format electronic și să le autentifice cu semnătura digitală. Guvernul va achiziționa, în total, până la sfârșitul lunii martie, aproape 70 de mii de semnături electronice. Primele 15 mii urmează să fie distribuite în următoarele zile. Autoritățile susțin că semnăturile electronice vor putea fi utilizate și pentru alte activități, nu doar pentru depunerea declarațiilor. Costul semnăturilor ar fi de circa 9 milioane de lei. Lilian Chișca, vicepreședinte desemnat al ANI, a menționat că implementarea proiectului va reduce costurile de depunere și prelucrare a declarațiilor. ”După completare și semnare, declarația devine publică imediat. Astfel, va fi respectat termenul prevăzut de legislație și vor dispărea acuzațiile că declarațiile sunt publicate târziu”, a mai spus Chișca. Un alt avantaj este faptul că Registrul subiecților declarării va fi ținut în format electronic și va actualizat frecvent. Cei prezenți la conferința de lansare au declarat că își doresc ca sistemul să funcționeze bine, fără întreruperi și până la 31 martie toți subiecții să reușească să depună declarațiile în format electronic. Eugeniu Ursu, director executiv al Centrului de Guvernare Electronică, a declarat că sistemul este unul complex, dar  în același timp este ușor de utilizat de către cei care depun declarații. Costul programului a fost de aproximativ 100 de mii de dolari. Banii au fost oferiți de Banca Mondială prin intermediul proiectului ”E-Transformare a guvernării”. Legea privind declararea averii și a intereselor personale prevede că subiecții declarării sunt obligați ca, începând cu 1 ianuarie 2018, să depună declarația în format electronic, prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a ANI. Declarația în formă electronică se consideră recepționată de ANI, dacă subiectul declarării primeşte recipisa electronică de confirmare a acceptării acesteia. În entităţile în care activează persoane, care au obligaţia de a depune declaraţii, sunt desemnate persoane din cadrul serviciului resurse umane responsabile de actualizarea permanentă a Registrului electronic al subiecţilor declarării averii şi a intereselor personale. În cazul în care subiectul declarării constată că a introdus în declarație date incomplete sau eronate, acesta este obligat să rectifice declarația depusă. În acest caz, declarația inițială și declarațiile rectificate sunt păstrate separat prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a Autorității Naționale de Integritate. Dacă declarația a fost rectificată în termen de 10 zile de la notificarea privind începerea verificării prealabile, subiectul declarării este eliberat de răspundere cu condiția că datele incomplete sau eronate nu au fost introduse intenționat. Până acum, declarațiile erau depuse pe suport de hârtie, iar ANI contracta o companie care să le scaneze și să blureze datele cu caracter personal, înainte de a le publica pe site-ul instituției.