Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) va transmite Ministerului Finanţelor bunurile sechestrate pentru depozitarea, întreţinerea, păstrarea în bunăstare şi asigurarea integrităţii acestora în funcție de natura lor. Prevederea este stipulată în proiectul Regulamentului privind evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale (sechestrate), prezentat pentru consultări publice. Astfel, la predarea-primirea bunului sechestrat se va forma o comisie instituită din proprietarii/titularii de drepturi, după caz, persoana responsabilă de administrarea din cadrul Agenţiei şi Ministerul Finanţelor, care întocmesc şi contrasemnează actul de predare-primire a bunului sechestrat, anexând evaluare acestuia şi certificatele corespunzătoare necesare. Proiectul mai prevede că, anual, comisia care a participat la predarea-primirea bunului va prezenta o notă privind decurgerea procesului de administrare a bunului sechestrat. Nota va conţine date informative cu referire la modul de întreţinere a bunului sechestrat şi starea acestuia. În cazul în care asupra acestuia influenţează semnificativ şi negativ factorii ambianţi (factorul climateric, cererea de piaţă etc.) de către Agenţie, bunul sechestrat poate fi supus reevaluării în vederea stabilirii condiţiilor pentru valorificare prevăzute de Codul de procedură penală. În caz de necesitate, Agenţia asigură gestionarea bunurilor sechestrate plasate în ţară, cât şi peste hotarele ţării prin exercitarea conducerii, supravegherii în baza instituirii unui administrator în vederea recuperării prejudiciului cauzat. Condiţiile şi cazurile speciale de administrare a bunurilor infracţionale sechestrate în funcție de natura lor:
  • numerarul în monedă naţională şi valută străină sechestrate, urmează a fi plasate pe conturi bancare de depozit ale Agenţiei deschise în instituţia financiară selectată ca urmare unui concurs desfăşurat în acest sens;
  • Agenţia poate contracta persoane fizice şi juridice, de drept public sau privat, specializarea cărora va asigura cea mai eficientă realizare a atribuţiilor de administrare a bunurilor sechestrate.
Mai multe detalii despre evaluarea bunurilor infracţionale de către ARBI, vedeți aici.