Administrația unei companii a cerut sancționarea disciplinară a unui executor care pe parcursul mai multor ani a blocat conturile companiei. Reprezentanții firmei s-au plâns că, în luna iunie a anului 2016, au fost anunțați de bancă că este pus sechestru pe suma de 764 de lei, aflată pe contul companiei. Aceștia au mai declarat că, anterior, întreprinderea a achitat benevol, în termenul de executare, sumele indicate prin încheierea de intentare a procedurii de executare. De asemenea, reprezentanții firmei susțin că au achitat și dobânda de întârziere în sumă de 3.161 de lei, aferentă obligației stinse. Chiar și așa executorul a menținut sechestru pe contul companiei. La rândul său, executorul a informat Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești că procedura de executare a fost intentată în baza unei decizii a Judecătoriei Căușeni emisă în anul 2015. Magistrații au dispus încasarea de la companie, în beneficiul unui creditor, a prejudiciului material în valoare de 9.279 de lei, precum și a prejudiciului moral în sumă de 40.000 de lei. Pentru că decizia nu a fost executată în termen de 15 zile executorul a calculat și penalități de întârzâiere. Acesta mai menționează că a menținut sechestru pe contul companiei pentru că nu i-au fost achitate cheltuielile de executare în valoare de 764 de lei. Potrivit acestuia, plata a fost efectuată abia la sfârșitul lunii august a anului 2017 și, respectiv, contul a fost deblocat la începutul lunii septembrie. Colegiul disciplinar a ajuns la concluzia că executorul a acționat în conformitate cu prevederile legale și nu sunt temeiuri de tragere la răspundere disciplinară.