Autori: Cornelia Gorincioi, Ilie Creciun, Consiliul Concurenței Între proprietatea intelectuală, numele de domeniu și concurență există o corelație foarte complexă cu repercursiuni multidimensionale. Deși s-ar părea că fiecare dintre cele trei elemente constituie sisteme separate, totuși acestea au un șir de puncte tangențiale care generează unele discuții. În continuare, vom prezenta unele trăsături specifice ale fiecăruia dintre cele trei domenii menţionate și vom examina problematicile apărute pe marginea corelaţiei dintre ele. Proprietatea intelectuală reprezintă un ansamblu de drepturi asupra rezultatelor activităţii umane. Doctrina internaţională din acest domeniu face referire la proprietatea intelectuală ca la ”produsele creativităţii şi minţii umane protejate prin lege”. Alţi autori dezvoltă şi apreciază că avem de-a face cu ”un drept intangibil, legal recunoscut, de proprietate asupra produselor intelectului anumitor persoane”. Alte definiţii se referă la acest drept ca fiind un drept asupra produselor intelectului uman, care au valoare comercială şi primesc protecţie legală. Concurenţa, potrivit art. 4 din Legea concurenţei, reprezintă rivalitatea economică, existentă sau potenţială, între două sau mai multe întreprinderi independente pe o piaţă relevantă, când acţiunile lor limitează efectiv posibilităţile fiecăreia dintre ele de a influenţa unilateral condiţiile generale de circulaţie a produselor de pe piaţa respectivă, stimulează progresul tehnico-ştiinţific şi creşterea bunăstării consumatorilor. Conform terminologiei de specialitate, domeniul reprezintă o regiune a spaţiului numelor ierarhice ale reţelei de Internet, care este deservită de un set de servere de nume de domeniu (DNS) și administrate la nivel central. Domeniul este identificat prin numele de domeniu. Putem concluziona astfel că numele de domeniu este un mijloc de individualizare a spaţiului de adrese ale reţelei de Internet. Termenul internet provine din împreunarea artificială și parţială a două cuvinte englezești: interconnected (interconectat) și network (reţea). Internetul reprezintă o reţea mondială unitară de calculatoare și alte aparate cu adrese computerizate, interconectate conform protocoalelor (regulilor) de comunicare ”Transmission Control Protocol” și ”Internet Protocol”. Prin Rezoluţia nr. 32/13 din 01.07.2016 ”Promovarea, protecţia și exercitarea drepturilor omului pe internet”, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a declarat că accesul la internet este un drept uman de bază. Această rezoluţie nu are caracter obligatoriu, dar condamnă ţările care împiedică accesul liber la internet al cetăţenilor. În luna martie 2017, rata mondială de penetrare a internetului constituia 49,6%, iar creșterea ratei, din anul 2000 până în 2017, a constituit 933,8%. Pe continentul european, în martie 2017, rata de penetrare a internetului constituia 77,4%, cea mai mare după America de Nord, a cărei rată constituie 88,1%. În Republica Moldova, în luna martie 2017, rata de penetrare a internetului constituia 49,2%. Adică, din populaţia de 3,5 milioane, peste 1,7 milioane de persoane sunt utilizatori de internet. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), în anul 2016, în Republica Moldova erau 1.760.060 de utilizatori de internet mobil și 534.393 de utilizatori de internet fix. În conformitate cu datele prezentate de ÎS ”Molddata”, la 31 decembrie 2015 erau înregistrate 24.925 de nume de domeniu în zona internet.md. Totodată, sferele principale de utilizare a Internetului de către întreprinderile din Republica Moldova se referă, în special, la scopurile de promovare şi dezvoltare a întreprinderii: căutarea informaţiei pentru business (78,3%), comunicare (74,0%) şi difuzarea informaţiei despre activitatea întreprinderii/publicitate (57,2%). Pornind de la cele menţionate mai sus, dar și de la realităţile juridice, observăm că atât proprietatea intelectuală, cât și concurenţa sunt concepte bine reglementate de legislaţie. În ceea ce privește numele de domeniu, putem constata că acesta beneficiază doar de niște reglementări generale, fără a i se fi acordat un anumit regim juridic. Cu toate acestea, numele de domeniu, tot mai utilizat la etapa actuală, interferează atât cu noţiunea de proprietate intelectuală, cât și cu cea de concurenţă. Pentru a explica ce înseamnă ”numele de domeniu” sau ”dreptul asupra numelui de domeniu”, ar trebui de supus analizei următoarele elemente:
  • modul de selectare a numelui de domeniu;
  • modul de înregistrare a numelui de domeniu;
  • posibilitatea sau imposibilitatea de modificare a numelui de domeniu, termenul și mijloacele de protecţie;
  • încetarea dreptului de protecţie asupra numelui de domeniu;
  • organul care înregistrează numele de domeniu și publicitatea numelor de domeniu.
Cu toate acestea, ne vom axa în principiu pe necesitatea constituirii unui regim juridic în beneficiul numelui de domeniu care ar permite atât protecţia acestuia, cât și a obiectelor de proprietate intelectuală. Până în prezent încă nu există un răspuns clar la întrebarea: ce reprezintă dreptul la un nume de domeniu sau care este natura drepturilor asupra numelor de domeniu? Cu toate acestea, pot fi distinse două puncte de vedere principale cu privire la natura juridică a drepturilor asupra numelui de domeniu. Unii juriști, specializaţi în dreptul Internetului, consideră că numele de domeniu este o proprietate, iar drepturile asupra numelor de domeniu sunt drepturi de proprietate absolută (dreptul titularului impune tuturor obligaţia de a nu încălca aceste drepturi (erga omnes), un prim exemplu al unui drept absolut fiind dreptul de proprietate). Potrivit unei alte părţi din juriști, dreptul la un nume de domeniu este un drept relativ (dreptul produce efecte numai între titularul său și persoana determinată – contraparte în contractul cu proprietarul, un exemplu evident al drepturilor relative fiind contractul de servicii juridice) din considerentul că acesta apare în cadrul unui contract și în urma semnării lui și poate fi pus în aplicare numai în baza unui acord cu registratorul corespunzător și în conformitate cu termenii contractuali. Respectiv, numele de domeniu este doar un serviciu al registratorului, acordat în baza contractului încheiat. Ar fi necesar, totuși, ca în cadrul discuţiilor privind natura dreptului asupra numelui de domeniu, să fie luat în calcul faptul că natura dreptului nu ar trebui să depindă de dinamica și modalitatea de reglementare a acestui drept în legislaţia în vigoare, deoarece natura, esenţa dreptului reprezintă ceea ce este el însuși, indiferent de factorii externi, inclusiv reglementările legale. O întrebare relevantă în acest context ar fi: în ce scop se dobândește dreptul la un nume de domeniu? Răspunsul la această întrebare va permite o mai bună înţelegere a esenţei, naturii drepturilor asupra numelui de domeniu. Se pare că dreptul la un nume de domeniu este dobândit pentru utilizare liberă, administrare și dispunere a numelui de domeniu. Numele de domeniu este perceput ca un obiect, ca o marfă care are valoare economică. Acesta este definit ca un drept de proprietate și are un caracter absolut. Dacă vom porni de la poziţia exprimată mai sus, potrivit căreia dreptul la un nume de domeniu este un drept relativ care apare și poate fi aplicat doar în baza unui acord cu registratorul, concluzia care s-ar impune ar fi că drepturile asupra numelor de domeniu sunt achiziţionate în scopul de a obţine servicii de la un anumit registrator și în volumul stabilit de acesta. Cu toate acestea, pentru proprietarul numelui de domeniu nu este important cine este registratorul autorizat. În cazul în care instituţia de înregistrare a numelui de domeniu a fost lichidată sau transformată (desigur, menţinându-se în același timp baza de date a numelor de domeniu și datelor tehnice, precum și sistemul de nume de domeniu), valoarea și natura drepturilor asupra numelui de domeniu nu s-ar fi schimbat. În cazul în care ar fi fost introdusă înregistrarea de stat a numelor de domeniu, similară cu înregistrarea de stat a drepturilor de proprietate asupra imobilului, numele de domeniu ar continua să existe. În acest caz, adepţii poziţiei potrivit căreia dreptul asupra numelui de domeniu este unul relativ ar fi lipsiţi de argumentul lor principal că dreptul la un nume de domeniu este un drept izvorât din contractul de înregistrare a numelui de domeniu. Desigur, natura drepturilor la numele de domeniu este o temă de discuţii globală și dificilă, care necesită o abordare bine gândită și bine fundamentată, cele sus-menţionate fiind o scurtă exprimare a poziţiei autorilor ”pe diagonală”. Pentru complinirea studiului, este necesară și menţionarea poziţiei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) referitor la natura drepturilor asupra numelui de domeniu. Relevantă în acest sens este cauza PAEFFGEN GMBH contra Germaniei (cazul Paeffgen Ltd. împotriva Germaniei cu privire la cererile nr. 25379/04, 21688/05, 21722/05 și 21770/05). Din Decizia pe această cauză derivă următoarele:
  1. Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
  2. CtEDO a remarcat că teoria ”proprietăţii”, așa cum este reflectată în art. 1 din Protocolul nr. 1, ”are o valoare independentă, care nu se limitează doar la posesia bunurilor materiale și care nu depinde de clasificarea formală în dreptul naţional. Alte drepturi și interese concrete, care formează proprietatea, de asemenea pot fi considerate ca fiind ”drepturi de proprietate” și, în consecinţă, și ca ”obiecte de proprietate” în sensul prezentului articol” (citat din Decizia CtEDO, tradusă de Kolosov V.A.15).
  3. Pentru a stabili dacă un obiect constituie obiect al drepturilor de proprietate, este necesar de determinat dacă la utilizarea lui sunt afectate interese financiare și dacă el are o valoare economică.Ca urmare a acestui raţionament, CtEDO consideră proprietatea intelectuală, precum și licenţele ca fiind ”obiecte de proprietate”.
  4. Proprietarul unui nume de domeniu este liber să stabilească modul în care să-l folosească (pentru a face publicitate, pentru a comercializa serviciile și/ sau bunurile; cu accesul liber sau contra cost; poate vinde sau transmite spre folosinţă numele de do- meniu, etc). Prin urmare, dreptul exclusiv de a utiliza numele de domeniu are o valoare economică și, în consecinţă, este drept de proprietate, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1.
  5. Fiecare caz ar trebui investigat ţinându-se cont de corelaţia dintre drepturile asupra numelui de domeniu și drepturile asupra mărcii și altor semne de identificare. Astfel am putea găsi răspunsurile la un șir de întrebări care apar pe marginea acestor investigaţii, și anume: este posibilă utilizarea numelui de domeniu în litigiu fără a fi încălcate drepturile asupra semnelor de individualizare? Cum va trebui să se procedeze în cazul în care dreptul este menţinut pentru inculpat (pârât) – proprietarul numelui de domeniu, etc.? Acest lucru va permite să fie luate măsuri corecte pentru a stopa și preveni încălcări de acest fel pe viitor, fără a aduce atingere drepturilor de proprietate ale titularului numelui de domeniu asupra numelui de domeniu.
Dreptul civil cunoaște destule mijloace de individualizare. Cu ajutorul mijloacelor de individualizare pot fi evidenţiaţi atât subiecţii de drept civil, cât și obiectele drepturilor civile subiective. Funcţia principală a mijloacelor de individualizare constă în evidenţierea obiectului sau subiectului din mulţimea de obiecte sau subiecte similare. Drept mijloace de individualizare pot fi: numele persoanei fizice, denumirea persoanei juridice, locul de reședinţă sau adresa firmei, marca, emblema de deservire, indicaţia geografică a mărfurilor, etc. Mijloacele de individualizare a persoanelor juridice, precum și a produselor și serviciilor, sunt obiecte ale drepturilor civile subiective și obiecte ale proprietăţii intelectuale, cu toate că legislaţia actuală nu le recunoaște ca rezultate ale activităţii de creaţie. Aceste mijloace de individualizare nu sunt obiecte materiale, dar afectează în mod direct interesele patrimoniale ale agenţilor economici. Acesta este motivul pentru care mijloacele de individualizare au fost calificate ca obiecte de proprietate intelectuală, iar proprietarii lor au putut să se bucure de toate avantajele titularilor de drepturi exclusive. Dezvoltarea știinţei și tehnologiei a dus la apariţia unor noi obiecte și mijloace de individualizare. Unul dintre acestea sunt domeniile în reţeaua Internet. În același timp, am comite o greșeală dacă am reduce funcţia numelui de domeniu doar la cea de identificare a spaţiului de adrese. Simplul fapt că domeniile sunt împărţite după apartenenţa la state și pe domenii permite colectarea informaţiilor adăugătoare din numele domeniului. Existenţa altor denumiri verbale, cum ar fi numele comercial, marca comercială, numele, denumirea de orașe, etc., face posibilă utilizarea acestora pentru identificarea resurselor informaţionale respective din reţeaua de Internet cu ajutorul numelui de domeniu. Un nume de domeniu, prin sine însuși, este deja o sursă de informaţii. Având în vedere faptul că dreptul asupra numelui de domeniu face posibilă încadrarea aproape a oricărei informaţii sub acest nume, interesul pentru el nu este întâmplător. Se pune întrebarea: dacă numele de domeniu este un mijloc de individualizare, ar trebui să fie calificat acesta drept obiect de proprietate intelectuală? Opinia noastră este că acest lucru trebuie făcut, astfel încât numele de domeniu să beneficieze de un regim juridic care să-l protejeze și să protejeze alte obiecte de proprietate intelectuală. Așa cum denumirea de firmă, care, deși nu este considerată de fiecare dată drept obiect al proprietăţii intelectuale, beneficiază de o anumită protecţie datorită regimului juridic care acordă această protecţie atât ei, denumirii de firmă, cât și obiectelor proprietăţii intelectuale. În conformitate cu art. 8 alin. (4) lit. a) al Legii cu privire la protecţia mărcilor17, ”în cazul opoziţiei, o marcă este refuzată la înregistrare, de asemenea, în măsura în care este demonstrat că: a) drepturile la o marcă neînregistrată sau la un alt semn utilizat în comerţ, inclusiv denumirea persoanei juridice, au fost dobîndite de către opozant înainte de data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau înainte de data priorităţii invocate în sprijinul acestei cereri...”. Scopul principal al încadrării mijloacelor de individualizare în categoria obiectelor de proprietate intelectuală constă în răsfrângerea asupra acestor obiecte a reglementărilor legale cu privire la protecţia respectivelor drepturi exclusive. Înregistrarea și delegarea domeniului unei anumite persoane exclud posibilitatea utilizării acestui domeniu de către alte persoane. Exclusivitatea dreptului asupra numelui de domeniu se datorează însăși naturii lui. Un nume de domeniu este unic. Existenţa mai multor nume de domeniu similare în reţeaua de Internet este imposibilă. Astfel, modalitatea clasică de protecţie, cum ar fi interzicerea utilizării de către terţi a obiectelor proprietăţii intelectuale înregistrate, este una vădit specifică, dar aceasta nu înseamnă că numele de domeniu nu necesită protecţie sub aspectul regimului proprietăţii intelectuale. Necesitatea extinderii regimului proprietăţii intelectuale asupra numelui de domeniu este dictată, în primul rând, de dorinţa de a crea echilibrul obligatoriu între drepturile asupra numelui de domeniu și drepturile asupra altor mijloace de individualizare protejate în temeiul dreptului de proprietate intelectuală. Nu este deloc întâmplător faptul că punctul principal al intersecţiei intereselor deţinătorilor de nume de domeniu și celor ale altor persoane îl constituie domeniul proprietăţii intelectuale. Reglementarea juridică a relaţiilor în domeniul proprietăţii intelectuale este bazată, de regulă, pe legi speciale. Aceluiași tratament juridic ar putea fi supus și numele de domeniu, în cazul în care acesta va fi recunoscut oficial ca obiect al proprietăţii intelectuale. De asemenea, trebuie remarcat faptul că numele de domeniu identifică un obiect separat, a cărui existenţă este condiţionată exclusiv de sistemul de adresare în Internet, și anume spaţiul de adresă în reţea. Acesta este un alt argument în favoarea dezvoltării și punerii în aplicare a unui act juridic independent, care ar reglementa problemele de înregistrare, tratament și de protecţie a numelor de domeniu. Anumite contradicţii în acest sens ar putea fi legate de faptul că organizaţiile internaţionale nu au reușit încă să ajungă la un numitor comun în ceea ce privește adoptarea unei decizii privind includerea numelor de domeniu într-un grup separat al obiectelor de proprietate intelectuală. În sensul Convenţiei de instituire a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale din 196718, prin ”proprietate intelectuală“ se înţeleg drepturile referitoare la:
  • operele literare, artistice şi ştiinţifice;
  • interpretările artiştilor interpreţi şi execuţiile artiştilor executanţi, fonogramele şi emisiunile de radiodifuziune;
  • invenţiile în toate domeniile activităţii umane;
  • descoperirile ştiinţifice;
  • desenele şi modelele industriale;
  • mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, precum şi numele comerciale şi denumirile comerciale;
  • protecţia împotriva concurenţei neloiale, şi toate celelalte drepturi aferente activităţii intelectu- ale în domeniile industrial, ştiinţific, literar şi artistic.
Lista de mai sus nu este închisă. Existenţa acestei liste însă nu interzice ţărilor membre ale Convenţiei să stabilească în legislaţiile naţionale introducerea altor obiecte sub regimul juridic al proprietăţii inte- lectuale, mai ales dacă relaţiile sociale sunt dinamice și progresează. În opinia noastră, legislaţia naţională ar putea recunoaște deja exclusivitatea drepturilor la nume de domeniu extinzând asupra lor regimul de proprietate intelectuală. Dat fiind faptul că, la etapa actuală, Internetul, în general, și numele de domeniu, în special, au o pondere mare în activitatea antreprenorială, companiile concurează deja și pe acest teren. Iar, uneori, numele de domeniu, împreună cu alte obiecte ale proprietăţii intelectuale, se pot constitui în mijloace de vânzare a acţiunilor de concurenţă neloială. De exemplu, fenomenul ”cybersquatting” presupune înregistrarea numelui de domeniu care conţine o marcă comercială ce aparţine unei alte persoane cu scopul revânzării sau utilizării neloiale. Astfel, s-ar impune modificarea art. 19 al Legii concurenţei, denumit ”Confuzia”, în sensul introducerii în componenţa acestei acţiuni de concurenţă neloială și a folosirii ilegale a numelui de domeniu de natură să creeze confuzie. Desigur, această normă nu ar soluţiona toate problemele care apar în cazul unui conflict de interese între proprietarii diferitor mijloace de individualizare. Cu toate acestea, măsura în cauză va constitui un prim pas spre crearea unui sistem specific de reglementare, care ar stabili în calitate de obiect al drepturilor de proprietate raporturile din domeniul de utilizare și de înregistrare a numelor de domeniu. Astfel, existenţa unei autoreglementări juridice a sistemului de adresare în reţeaua Internet și atribuirea calităţii de obiect de proprietate intelectuală numelor de domeniu ar constitui un pas necesar și firesc în dezvoltarea legislaţiei naţionale moderne. În contextul celor relatate, vom face trimitere la practica Consiliului Concurenţei din Republica Moldova. Astfel, într-un caz, autoritatea de concurenţă a calificat drept acţiune de concurenţă neloială folosirea parţială a mărcii concurentului ca nume de domeniu. Întreprinderea ”Totul pentru copii” SRL deţine marca ”Baby-Boom” și numele de domeniu www.baby-boom.md. Cu toate acestea, întreprinderea concurentă ”Daybegin” SRL a înregistrat numele de domeniu www.babyboom.md în calitate de pagină web. Aceasta redirecţiona consumatorii pe pagina www.bimbo.md, care, de asemenea, îi aparţinea. Este de remarcat faptul că ambele întreprinderi aveau ca activitate comercializarea produselor pentru copii, iar paginile web erau utilizate în acest sens. Într-un alt caz, acţiunea de concurenţă neloială a constat în faptul că întreprinderea ”Volta” SRL a înregistrat numele de domeniu www.1000kv.md, care este asemănător cu marca ”1000kw centru comercial”, cu denumirea centrului comercial ”1000kw” și cu denumirea numelui de domeniu www.1000kw.md, deţinute de întreprinderea concurentă ”Eurolumina”SRL. Prin prisma acestei practici, se poate stabili un exces de concurenţă, care se realizează prin implicarea numelor de domeniu. Dat fiind faptul că numele de domeniu nu are în prezent un regim juridic bine definit, acesta ar putea fi utilizat și în continuare pentru a atenta la obiectele proprietăţii intelectuale. Situaţia concurenţială de pe piaţa Republicii Moldova, dar și la nivel regional și internaţional indică asupra necesităţii reglementării drepturilor asupra numelor de domeniu și introducerii acestora într-un regim juridic concret. Situaţia de incertitudine în acest sens face posibile lezarea drepturilor titularilor proprietăţii intelectuale, comiterea unor acţiuni de concurenţă neloială și apariţia problematicii de protecţie atât a proprietăţii intelectuale (atribuirea și administrarea numelor de domeniu), cât și a numelor propriu-zise de domeniu. Numele de domeniu constituie un bun, în accepţiunea CEDO, și urmează a fi tratat ca atare, astfel încât să nu fie admise încălcări asupra acestui bun sau prin intermediul lui.