Avocatul unui bărbat, care refuză să îi permită fostei sale soții să îi perfecteze acte fiului lor și să îl scoată din țară, cere să fie declarate neconstituționale prevederile din Codul de procedură civilă care impun medierea judiciară. Mai exact acesta cere magistraților să declare neconstituționale prevederile articolelor: 182¹, 182², 182³, 182⁴ și 182⁵. Autorul sesizării susține că prevederile Codulului de procedură civilă, care impun medierea judiciară pentru unele pricini civile, contravin principiului înfăptuirii justiției exclusiv de instanța de judecată. Acordarea atribuțiilor instanțelor judecătorești de înfăptuire a medierii destructurează rolul și funcțiile instanțelor judecătorești în sistemul puterii de stat. De asemenea, se încalcă competența instanțelor de a înfăptui justiția. Avocatul susține că, din analiza activității instanțelor judecătorești, a ajuns la concluzia că medierea judiciară obligatorie duce la supraîncărcarea sistemului judecătoresc, dar nu invers așa cum și-au propus legiutorii. Acesta mai menționează că medierea prin esența ei nu poate fi obligatorie. De asemenea, afirmă că prevederile Codului de procedură civilă contravin specificului medierii în general: părțile nu sunt libere să își aleagă mediatorul, iar judecătorul nu este ales; părțile nu pot stabili modul în care se desfășoară procedura de mediere judiciară, fiind obligate să se prezinte în instanță când judecătorul îi înștiințează; obligația judecătorului de a comunica soluția, constituie o încălcare a principiului neutralității și imparțialității mediatorului. Autorul sesizării mai spune că prevederile contestate contravin principiului accesului liber la justiție, deoarece obligativitatea participării mai întâi la o ședință de soluționare amiabilă a litigiului referitor la avantajele medierii, instituie un filtru pentru exercitarea acestui drept. Totodată, prevederea conform căreia judecătorul informează părțile ”privitor la posibila soluție asupra cazului” contravine Constituției, pentru că apărarea judiciară este realizată prin mijloace prevăzute de lege, în virtutea principiului disponibilității. Astfel, expunerea de către judecător asupra posibilei soluții diminuează eficiența tuturor mijloacelor de apărare. Asta pentru că soluția expusă de acesta va determina partea în favoarea căreia ar putea fi, să-și structureze strategia de apărare în baza acesteia. În același timp, partea în defavoarea căreia a fost anunțată soluția judecătorului ar putea să-și piardă speranța în eficiența mijloacelor de apărare prevăzute de lege. Avocatul mai invocă în sesizare faptul că prevederi similare au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională a României.