Codul civil a fost completat cu un nou articol care se referă la cesiunea contractului de credit. Acesta completează Secțiunea a 3-a (Creditul bancar) din Capitolul XXIV (Contractele și operațiunile bancare) al Titlului III din Cartea a treia (Obligațiile), cu prevederi speciale privind cesiunea contractului de credit bancar. Astfel, creditorul va putea cesiona contractul de credit bancar unei bănci cu sediul sau sucursale în Republica Moldova, fără acordul celeilalte părți contractante. Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial și sunt deja în vigoare. Potrivit noilor amendamente, concomitent cu cesiunea contractului de credit bancar, creditorul poate cesiona, total sau parţial, şi garanţiile şi alte drepturi accesorii constituite în legătură cu obligaţiile asumate prin contractul de credit bancar, fără acordul celeilalte părţi contractante şi/sau al terţilor care le-au constituit. Cesionarul se subrogă în drepturile şi obligaţiile cedentului ce decurg din contractul de credit bancar, din garanţiile şi din alte drepturi accesorii cedate împreună cu acesta, în forma în care se aflau la data substituirii părţii contractante. În același timp creditorul iniţial este liberat de obligaţiile sale faţă de contractantul cedat din momentul notificării substituirii. Noile modificări mai spun că partea contractantă cedată are dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului iniţial. Pentru opozabilitate, creditorul cedent va informa cu privire la cesiune cealaltă parte contractantă şi terţii care au constituit garanţii şi alte drepturi accesorii în legătură cu obligaţiile asumate prin contractul de credit bancar, în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În document se mai spune că cesiunea contractului de credit bancar nu poate aduce atingere drepturilor debitorului și nu poate face obligația acestuia mai oneroasă. Prevederile noului articol nu se aplică contractelor care au ca obiect doar cesiunea de creanță sau doar preluarea datoriei. În acest caz sunt aplicate dispozițiile art. 556–571, din Codul civil, care se referă la cesiunea de creanță și preluarea datoriei. Modificări au fost făcute și la Legea cu privire la ipotecă. Mai exact, au fost introduse prevederi noi care spun că banca, în calitate de creditor ipotecar, are dreptul să cesioneze şi/sau să gajeze terţilor drepturile ipotecare prezente şi viitoare fără acordul debitorului ipotecar. Contractele de ipotecă învestite cu formulă executorie care se cesionează unei bănci se transmit împreună cu dreptul la executare silită extrajudiciară. Noile prevederi sunt aplicabile și actelor juridice (contractelor) care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a modificărilor. Și asta pentru că este valabilă regula aplicării în timp a legii civile - ”Legea nouă este aplicabilă situațiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare”, în special ”modalităților de exercitare a drepturilor sau de executare a obligațiior, precum și de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora”.