Legile prin care se modifică Codul fiscal, Codul vamal şi Legea cu privire la tariful vamal, precum și legile de punere în aplicare a titlurilor Codului fiscal și a legilor ce țin de politica fiscală, vor intra în vigoare nu mai devreme de 6 luni de la data publicării lor. Legea cu privire la actele normative a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta mai prevede că actele normative vor intra în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial sau la data indicată în textul actului normativ, care nu poate fi anterioară datei publicării. Documentul mai prevede că, intrarea în vigoare a actelor normative poate fi stabilită pentru o altă dată doar în cazul în care se urmăreşte protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, realizarea angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova, conformarea cadrului normativ hotărârilor Curţii Constituţionale, eliminarea unor lacune din legislație sau contradicţii între actele normative ori dacă există alte circumstanţe obiective. Actele normative se publică în Registrul de stat al actelor juridice, precum și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau, după caz, în monitoarele oficiale ale raioanelor, municipiilor şi ale unităţilor teritoriale autonome cu statut juridic special ori în Registrul actelor locale. Legea mai prevede că în actul normativ adoptat, aprobat sau emis nu pot fi efectuate redactări, cu excepţia redactării greşelilor gramaticale şi de punctuaţie, depistate ulterior, care nu modifică conţinutul sau sensul prevederilor actului normativ. O altă noutate este că pentru asigurarea transparenţei activității de legiferare este utilizat Sistemul informaţional e-Legislaţie. Astfel, autoritatea publică sau subiectul cu drept de iniţiativă legislativă care elaborează proiectul actului normativ, cu excepţia Președintelui Republicii Moldova și a deputaţilor în Parlament, publică în Sistemul informaţional toate versiunile proiectului la diferite etape ale elaborării acestuia, precum și materialele suplimentare corespunzătoare etapei respective de elaborare. Prin intermediul Sistemului informaţional vor fi făcute publice:
  • iniţiativa legislativă;
  • numele, prenumele şi datele de contact ale persoanei responsabile de elaborarea proiectului de act normativ sau, după caz, informaţia despre grupurile de lucru create şi componenţa acestora;
  • studiul de cercetare, după caz;
  • conceptul proiectului, după caz;
  • proiectul actului normativ;
  • dosarul de însoţire al proiectului;
  • informaţia referitoare la consultarea publică a proiectului;
  • alte documente care au tangenţă cu procesul de elaborare a proiectului.
Legea va intra în vigoare peste 6 luni, cu excepţia prevederilor care vizează Sistemul informațional e-Legislație care trebuie să fie funcțional peste un an.