Majoritatea expertizelor efectuate anul trecut au fost la solicitarea instanțelor de judecată sau a organelor de urmărire penală. Potrivit datelor prezentate de Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ), subordonat Ministerului Justiției, pe parcursul anului 2017, în cadrul CNEJ, au fost efectuate expertize în 1.035 de dosare.
Ponderea cea mai mare o au expertizele judiciare, adică cele efectuate la solicitarea instanțelor de judecată sau a organelor de urmărire penală. Acestea reprezintă circa 85% din numărul total. În același timp, expertizele extrajudiciare, efectuate la solicitarea directă a persoanelor fizice sau juridice, au fost în număr de aproape 200. Reprezentanții Centrului susțin că numărul obiectelor cercetate este în creștere și a ajuns la aproape 10 mii.
Potrivit acestora, domeniul expertizelor judiciare se confruntă cu mai multe dificultăți, cea mai importantă vizează formarea experților. CNEJ afirmă că se confruntă cu o criză de specialiști, iar în consecință, termenul de efectuare a expertizelor este mai mare. Cele mai mari restanțe sunt în domeniul economico-ingineresc, în special cel al construcției și economico-financiar. Ținând cont de faptul că concluziile expertului servesc drept probe judiciare, tergiversarea cercetărilor are impact negativ asupra duratei integrale a procesului judiciar.
În cele 9 laboratoare ale CNEJ activează 66 experți judiciari. Ei au participat anul trecut la 223 ședințe de judecată.
În anul 2017, laboratorul criminalistic a fost acreditat astfel, rezultatele expertizelor sunt valabile pentru cauzele înaintate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și sunt recunoscute pe teritoriul Uniunii Europene.
În Moldova activează 300 experți judiciari în Centrul Național de Expertize Judiciare, Centrul Național Anticorupție, Departamentul Poliției de Frontieră, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale dar și în sectorul particular.