Avocatul unui bărbat învinuit în mai multe dosare penale, care pe parcursul anilor au fost încetate și, ulterior, reluate prin ordinul Procurorului General, solicită judecătorilor de la Curtea Constituțională să se expună asupra prevederilor din Codul de procedură penală, care permit procurorului ierarhic superior să modifice actele subalternilor. Mai exact, apărătorul cere verificarea prevederilor potrivit cărora ”procurorul ierarhic superior, pe lângă atribuțiile prevăzute la art. 52 alin. (1), în cadrul urmăririi penale realizează următoarele atribuții pentru exercitarea controlului ierarhic ... anulează, total sau parțial, modifică sau completează, prin ordonanță motivată, în condițiile prezentului cod, actele procurorului ierarhic inferior și ale ofițerilor de urmărire penală”. Avocatul susține că, în acest mod, este încălcat dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă și care este formulat ca principiul non bis in idem - principiu fundamental în oricare sistem de drept. Totodată, apărătorul menționează că, pentru a nu transforma acest drept în unul absolut care ar împiedica descoperirea crimelor, au fost reglementate derogările admisibile. Conform acestora, reluarea urmăririi penale se permite numai dacă ”anulează total sau parțial, modifică sau completează, prin ordonanță motivată actele procurorului ierarhic inferior și ale ofițerilor de urmărire penală”. Legea mai prevede că ”reluarea urmăririi penale se dispune de judecătorul de instrucție în temeiul demersului procurorului sau în cazul admiterii plângerii depuse împotriva ordonanței procurorului de încetare a urmăririi penale ori de casare a cauzei de urmărire penală sau de scoatere a persoanei de sub urmărire”. Autorul sesizării mai menționează că norma contestată este incertă și încalcă dreptul prezivibilității, motiv pentru care este contrară Constituției. Și asta pentru că autoritățile trebuie să asigure, persoanei suspectate de săvârșirea unei infracțiuni, toate garanțiile necesare apărării sale.