Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis să instituie Comisia permanentă pentru instruire continuă. Din cadrul acesteia vor face parte mai mulți procurori, dar și un membru al Consiliului. Astfel, din cadrul Procuraturii Generale au fost numiți Sergiu Vasiliu, Elena Neaga și Tatiana Gulea. În același timp, din partea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a fost selectată Lucreția Zaharia, iar din rândul procurorilor Anticorupție - Octavian Iachimovschi. De asemenea, s-a decis din componența Comisiei vor mai face parte procurorul detașat la Institutul Național al Justiției, Dumitru Obadă, dar și membrul CSP, doctorul habilitat în drept, Ion Guceac. Membrii Comisia permanentă pentru instruire continuă vor trebui să elaboreze planul de perfecționare continuă și un mecanism de planificare a necesităților suplimentare de instruire a procurorilor. De asemenea, vor fi responsabili de evaluarea anuală, prin sondaje și alte metode, a necesităților de instruire a procurorilor. O altă sarcină este elaborarea și prezentarea membrilor CSP a planului anual de instruire continuă în care vor trebui să enumere toate cursurile de instruire și să descrie în mod general conținutul, data și beneficiarii acestora. De asemenea, Comisia va acorda suport Consiliului pentru a prezenta recomandări către Institutul Național al Justiției privind modificarea cursurilor de instruire inițială a viitorilor procurori. Apariția noii structuri este prevăzută în procesul de implementare a Planului de Dezvoltare Strategică a Procuraturii pentru anii 2016-2020.