Air Moldova trebuie să achite Autorității Aeronautice Civile peste 272,6 mii de lei drept dobândă pentru întoarcerea cu întârziere a unei datorii. Hotărârea primei instanțe în acest sens a fost menținută și de Curtea de Apel Chișinău.

Conform informațiilor prezentate în dosar, în data de 25 octombrie 2012, Autoritatea Aeronautică Civilă și ÎS CA Air Moldova au încheiat un contract de preluare şi eşalonare a plăţilor prin care Air Moldova, recunoscând datoria în valoare de 32 de milioane de lei, s-a obligat să o achite până la data de 30 noiembrie 2015. Părţile au convenit de comun acord că pentru întârzierea executării obligaţiei debitorul va răspunde faţă de creditor conform art. 619 din Codul civil. Air Moldova a respectat parţial prevederile contractului achitând cu regularitate sumele datorate însă, începând cu data 30 iulie 2015, a admis întârzieri și a acumulat restanţe la achitarea sumelor. Astfel, datoria a fost stinsă în întregime doar în data de 6 aprilie 2016. Drept urmare, conform prevederilor contractului semnat, dar și a Codului civil, Autoritatea Aeronautică Civilă a cerut de la Air Moldova achitarea dobânzilor de întârziere pentru perioada anului 2015, în sumă de aproape 152 mii lei și pentru perioada 1 ianuarie – 6 aprilie 2016, în sumă de 121,5 mii lei. Compania aeriană, însă, nu a dat curs solicitărilor și nici cererii prealabile prin care s-a solicitat achitarea sumei în termen de 15 zile de la recepționare. Astfel, în data de 15 septembrie 2016, Autoritatea Aeronautică Civilă a înaintat cerere de chemare în judecată către ÎS CA ”Air Moldova” solicitând încasarea dobânzii de întârziere în sumă de aproximativ 273 de mii de lei. Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Central i-au dat câștig de cauză Autorității Aeronautice Civile. Air Moldova nu a fost de acord cu decizia acestora și a atacat-o cu apel. Însă, Curtea de Apel Chișinău a emis o decizie prin care a respins cererea înaintată și a menținut hotărârea primei instanțe. Decizia este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.