Testarea e-Dosar va fi extinsă la toate sediile Judecătoriei Chișinău și la Curtea de Apel Chișinău. Asta chiar dacă în aproape un an, de când este testat la sediul Ciocana, nu a fost depusă nicio cerere prin intermediul sistemului. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, la propunerea ministrului Justiției, Alexandru Tănase, să extindă testarea sistemului informațional e-Dosar în toate sediile Judecătoriei Chișinău, precum și la Curtea de Apel Chișinău. Ministrul a declarat că va obliga avocații să utilizeze sistemul. ”Cu avocații o să am o discuție aparte. În cazul în care nu o să ne înțelegem să accepte benevol, noi o să venim cu modificări în legislație și o să-i obligăm. Cine o să vrea să stea la coadă și să străbată tot orașul pentru a merge până la Ciocana e dreptul lui, dar cu timpul vom elimina această posibilitate”, a spus Alexandru Tănase. Testarea sistemului a început cu aproape un an în urmă și, potrivit informațiilor oferite de președintele CSM, Victor Micu, până acum nu a fost depusă nicio cerere prin intermediul acestuia. Asta chiar dacă în luna mai, Ministerul Justiției a îndemnat avocații care dețineau semnătură electronică să se înregistreze și să participe la testare. Apărătorii susțin, însă, că autoritățile trebuie să adopte modificări în legislație, astfel încât depunerea cererilor în format electronic să aibă caracter legal. Sistemul Informațional e-Dosar face parte din cadrul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD). Acesta va permite:
  • accesul părţilor la dosar;
  • depunerea cererii de chemare în judecată, cu atașarea variantei electronice a tuturor materialelor dosarului;
  • achitarea taxei de stat de către avocat prin intermediul platformei Mpay, cu atașarea automată a confirmării de plată la dosar;
  • primirea notificărilor cu privire la evenimentele pe dosar (citații, amânare ședință etc.);
  • prezentarea probelor şi distribuirea materialelor de pe dosar în formă on-line;
  • introducerea mecanismului de citare electronică a părţilor;
  • desfășurarea şedinţelor de judecată prin intermediul videoconferinţelor;
  • asigurarea interconexiunii PIGD cu alte sisteme informationale din sistemul justiţiei etc.
Responsabil de implementarea Sistemului informațional judiciar este Ministerul Justiției, prin intermediul Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești.