Codul de procedură civilă a fost completat cu un nou articol care se referă la execepția de tardivitate. Modificările au fost votate de Parlament în lectură finală. Excepția de tardivitate va fi prevăzută la articolul 186¹. Astfel, cererile depuse în instanța de judecată peste termenul de prescripție extinctivă, a căror tardivitate a fost invocată de partea în proces, persoana în a cărei favoare a curs prescripţia, creditorul persoanei sau la cererea oricărei alte persoane care are interes legitim, la faza pregătirii cauzei pentru dezbateri, se vor examina în fond doar după examinarea de către instanța de judecată a excepției de tardivitate. Dacă reclamantul va solicitat repunerea în termenul de prescripție sau va solicita repunerea la ridicarea excepției, instanța de judecată va examina excepția de tardivitate concomitent cu cererea de repunere în termen. Noul articol mai prevede că excepția de tardivitate și, după caz, repunerea în termen se vor soluționa în ședință de judecată convocată la faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare. Lipsa participanților citați legal nu va împiedica examinarea cererilor. În cazul în care nu se va dispune repunerea în termenul de prescripție și/sau se va admite excepția de tardivitate, instanța de judecată va respinge acțiunea ca fiind tardivă printr-o încheiere motivată, care va putea fi contestată cu recurs. Instanţa de recurs, după ce va examina recursul împotriva încheierii adoptate, va fi în drept:
  • să respingă recursul şi să menţină încheierea;
  • să admită recursul şi să caseze integral încheierea, restituind cauza spre rejudecare în fond
În cazul în care se va dispune repunerea în termen şi/sau excepția de tardivitate se va respinge, instanța de judecată va emite o încheiere motivată pasibilă de contestare odată cu fondul și va continua examinarea cauzei. Modificările urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.