Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a făcut publică decizia în cauza Cîșlaru și alții c. Moldovei, prin care a respins cererea reclamanților, acuzați de fraudă cu acțiuni și achitați ulterior de cătrea Curtea Supremă de Justiție, ca urmare a neepuizării căilor de atac la nivel național. Reclamanții, Anatol Cîșlaru, Ala Bogdanova și Galina Florea, în momentul de referință, erau acționari și angajați ai societății pe acțiuni Carmez. Anatol Cîșlaru era directorul general al societății, cel de-al doilea reclamant era șeful departamentului economic și financiar al societății, iar al treilea reclamant – șeful departamentului de producție. În urma unei tranzacții, ce a avut loc în anul 2004, care a implicat acțiuni, ei au fost acuzați de fraudă și plasați în arest, pentru o perioade între 1 și 2 luni. În aprilie 2017, Curtea Supremă de Justiție i-a achitat pe toți reclamanții. Aceștia s-au plâns la Curte, în temeiul articolelor 5 și 18 din Convenție și al Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că procedura penală și arestarea lor nu s-au bazat pe o suspiciune rezonabilă că au săvârșit o infracțiune, ci cu scopul de a le prelua acțiunile în companie. Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne. În special, după achitarea lor de către instanțele naționale, aceștia ar fi putut solicita despăgubiri bazându-se pe Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. La rândul lor, reclamanții au susținut că recursul prevăzut de lege nu era eficient. Curtea a reiterat că, în conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenției, poate să examineze o cerere numai după ce toate căile de atac interne au fost epuizate. Statelor li se interzice să răspundă în fața unui organism internațional pentru faptele lor, înainte ca să aibă posibilitatea de a soluționa cauza prin intermediul propriului sistem juridic, iar cei care doresc să invoce competența de supraveghere a Curții în ceea ce privește plângerile împotriva unui stat sunt obligați să uzeze mai întâi căile de atac furnizate de sistemul juridic național. Prin urmare, obligația de a epuiza căile de atac interne impune reclamantul să utilizeze, în mod obișnuit, căile de atac disponibile și suficiente pentru plângerile sale din Convenție. Curtea notează că după achitarea acestora a devenit disponibilă o nouă cale de atac, și anume, cea prevăzută de Legea nr. 1545. Curtea a avut în vedere faptul că acest remediu a devenit disponibil reclamanților doar după înaintarea cererii la Curte și numai împrejurările excepționale pot determina reclamantul să epuizeze o astfel de măsură. Cu toate acestea, Curtea a observat că în cauza Burghelea c. Moldovei, în care reclamantul a fost în circumstanțe similare, Curtea a decis că acesta a trebuit să epuizeze căile de atac. Potrivit Asociației Juriștii pentru Drepturile Omului, pentru că reclamanții nu au recurs la mecanismul prevăzut de Legea nr. 1545, Curtea, în unanimitate, a declarat cererea ca fiind inadmisibilă.