Trei procurori noi la Procuratura municipiului Chișinău. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat transferul unor acuzători de stat. Mai exact, în cadrul acestei instituții vor activa procurorii:
  • Maxim Sîrbu;
  • Dumitru Plămădeală;
  • Artur Sîrcu.
Maxim Sîrbu a activat, anterior, în funcția de procuror în Procuratura raionului Dubăsari. Dumitru Plămădeală a lucrat la Procuratura raionului Anenii Noi, iar Artur Sîrcu a fost procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Conform Legii cu privire al Procuratură, transferul procurorului într-o altă funcție se face prin concurs. Potrivit CSP, toți candidații au fost evaluați în mod extraordinar de către Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor și au obținut calificativul ”foarte bine”. După evaluarea făcută de celelalte colegii, aceștai au fost apreciați după cum urmează:
  • Maxim Sîrbu - 108,7 puncte;
  • Dumitru Plămădeală – 100,7 puncte;
  • Artur Sîrcu – 103 puncte.
De asemenea, CSP precizează că, potrivit concluziilor formulate în conținutul certificatelor medicale privind corespunderea pentru exercitarea funcţiei de procuror, eliberate de Comisia pentru verificarea stării de sănătate a candidaţilor la funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţie, privind corespunderea pentru exercitarea funcţiei de procuror, toți candidații sunt apți din punct de vedere medical pentru exercitarea funcțiilor.