Codul de procedură civilă a fost completat cu un nou compartiment, B2, care se referă la aplicarea măsurilor civile de protecție în cazurile de violență în familie. Astfel, cererile privind aplicarea măsurilor civile de protecţie în cazurile de violență în familie se examinează de instanţele judecătoreşti conform normelor generale ale prezentului cod, cu excepţiile şi completările stabilite în noul compartiment şi în legislaţia de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Instanţa examinează cererile de aplicare a măsurilor civile de protecţie în cazurile de violenţă în familie cu participarea victimei şi a persoanelor interesate. În calitatea de persoane interesate pot fi atrase în proces oricare dintre instituţiile abilitate prin lege cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie, în funcție de circumstanţele individuale ale cazului. Depunerea și cuprinsul cererii Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie se depune de către victimă personal sau prin reprezentant. În caz de imposibilitate a depunerii cererii de către victimă din cauză de sănătate, vârstă, alte motive întemeiate, la solicitarea ei, cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie poate fi depusă în interesele victimei de către organul de poliţie, organul de asistenţă socială sau de către procuror. Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie în interesele copilului sau ale persoanei în privința căreia a fost instituită o măsură de ocrotire poate fi depusă de autoritatea tutelară, persoanele însărcinate cu ocrotirea persoanei aflate sub ocrotire, de procuror sau de orice altă persoană care justifică un interes privind apărarea și protecția personală sau patrimonială a persoanei aflate sub ocrotire şi în lipsa solicitării din partea victimei sau a reprezentantului ei legal. Cererea privind aplicarea măsurilor civile de protecţie se depune la instanţa judecătorească competentă de la domiciliul sau locul de aflare a victimei sau a agresorului, de la locul unde victima a solicitat asistenţă sau de la locul unde a avut loc actul de violenţă. În cererea privind aplicarea măsurilor civile de protecţie se indică circumstanţele actului de violenţă, intensitatea, durata, consecinţele suportate şi alte circumstanţe care indică necesitatea aplicării măsurilor civile de protecţie. Examinarea cererii După primirea cererii, instanţa de judecată dispune imediat citarea victimei și a persoanelor interesate, contactează inspectorul de sector de la locul aflării agresorului şi solicită informarea acestuia despre procedura iniţiată. Instanţa de judecată poate decide citarea pentru audiere în şedinţa de judecată a presupusului agresor. La examinarea cererii victimei privind aplicarea măsurilor civile de protecţie, instanţa de judecată solicită coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea neîntârziată a unui avocat pentru acordarea asistenței juridice calificate garantate de stat victimei. Declaraţia independentă a victimei este suficientă pentru emiterea ordonanţei de protecţie în caz de pericol iminent de comitere a violenţei fizice. Instanţa de judecată poate solicita, după caz, structurii de asistenţă socială sau poliţiei prezentarea unui raport de caracterizare a familiei vizate şi a presupusului agresor. Instanţa de judecată poate solicita şi alte acte necesare pentru examinarea cererii. Neprezentarea presupusului agresor la şedinţa de judecată, a raportului de caracterizare a familiei vizate și a presupusului agresor sau a altor acte solicitate de instanța de judecată nu împiedică instanţa să examineze cererea. Emiterea ordonanţei de protecţie Instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la primirea cererii privind aplicarea măsurilor civile de protecţie, o încheiere prin care admite sau respinge cererea. În cazul admiterii cererii, instanţa emite o ordonanţă de protecţie, prin care aplică agresorului una sau mai multe dintre următoarele măsuri civile:
  • a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună sau de a sta departe de locuinţa victimei, fără a decide asupra modului de administrare și dreptului de dispoziție asupra bunurilor;
  • b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei, excluzând orice contact vizual cu ea sau cu copiii acesteia;
  • c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
  • d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
  • e) obligarea, până la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima;
  • f) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere, dacă o asemenea acţiune este determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau pentru eliminarea ei;
  • g) limitarea drepturilor agresorului în privința bunurilor comune cu victima;
  • h) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;
  • i) interzicerea de a păstra şi a purta armă.
Măsurile civile de protecţie se aplică pe un termen de până la trei luni. Instanţa remite imediat ordonanţa de protecţie poliţiei și altor persoane sau instituții responsabile, conform legii, de implementarea măsurilor civile de protecție spre executare imediată. Prelungirea şi revocarea ordonanţei de protecţie Termenul măsurilor civile de protecţie poate fi prelungit de instanţa de judecată la cererea repetată, ca urmare a comiterii faptelor de violenţă în familie în primul termen de aplicare a măsurilor civile de protecție sau ca rezultat al nerespectării condiţiilor prevăzute în ordonanţa de protecţie sau dacă, la expirarea termenului de aplicare a măsurilor civile de protecţie, asupra victimei se menţine pericolul de a fi supusă violenţei sau altor acţiuni ilegale din partea agresorului. La cererea întemeiată a victimei, instanţa de judecată poate revoca măsurile civile de protecţie aplicate, asigurându-se că voinţa victimei este liber exprimată şi că nu a fost supusă presiunilor din partea agresorului. Încheierea privind admiterea sau respingerea cererii de aplicare a măsurilor civile de protecţie poate fi atacată cu recurs. Contestarea încheierii privind aplicarea ordonanţei de protecţie nu suspendă executarea măsurilor aplicate.