Centrul Național de Instruire în Insolvență ”MOLDINSOLV” anunță un nou seminar pentru persoanele care vor să acumuleze mai multe cunoștințe în domeniul insolvabilității. Acesta va avea loc în perioada 2-3 martie, în incinta Academiei de Administrare Publică, str. Ialoveni 100. Astfel, în cadrul seminarului, care are loc conform programului aprobat de Comisia pentru dentologie și formare profesională a Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova, vor fi studiat teme din profile precum: management, contabilitate, integritate și drept. Pentru data de 2 martie este programat cursul care va fi ținut de Veronica Butnaru, magistru și lector universitar. Formatoarea va instrui persoanele venite la curs în privința analizei și a strategiilor de marketing. În domeniul contabilității, cursul va fi predat de Iuliana Țugulschi, doctor habilitat și profesor universitar. Cursanților li se va preda despre restabilirea evidenței contabile. La cursul programat pentru data de 3 martie se va preda despre integritatea profesională a administratorului autorizat. Acesta va fi ținut de Tatiana Mostovei, doctor în drept, șefa secției instruire din cadrul Centrului Național Anticorupție. Un alt curs se va referi la particularitățile soluționării litigiilor de muncă. Persoanele interesate pot să obțină mai multe informații, în privința înscrierii și a taxei de participare, la numerele de telefon: +373 022 290991; +37368 54 89 22 sau la Centrul Național de Instruire în Insolvență ”MOLDINSOLV”, str. Ivan Zaikin nr. 60. Centrul Național de Instruire în Insolvență ”MOLDINSOLV” este singurul din Republica Moldova care pregatește practicieni în insolvență stagiari sau administratori autorizați definitivi, avocați, consilieri juridici, creditori garantați, chirografari, salariați, debitori în dificultate financiară sau orice altă persoană interesată sau care activează în domeniul juridic, în special cel al insolvabilității, indiferent de nivelul la care se află în carieră.