Magistrații de la Curtea de Apel Cahul au examinat anul trecut mai multe dosare decât în anul 2016. Potrivit Raportului de activitate pentru anul trecut, în cadrul instanței au activat doar șase magistrați în loc de nouă, cât prevede legislația. Asta pentru că un judecător a fost suspendat din funcție, iar două posturi sunt vacante. În perioada de raportare s-au aflat în procedură în total 1.845 cauze. Aproape un sfert dintre acestea, adică 501 sunt cauze pendinte, iar 1.344 sunt cauze noi înregistrate. Numărul dosarelor pendinte la sfârșitul perioadei raportate constituie 340. Rata de variație a stocului de cauze pendinte (raportul dintre cauzele soluționate în perioada raportată și cele noi înregistrate în perioada raportată, exprimat în procente) constituie 111,98 %. Comparativ cu anul 2016 acest indice procentual s-a majorat. Potrivit Raportului, magistrații de la Curtea de Apel Cahul au examinat în medie câte 233 de cauze. Numărul fiind mai mare cu 34, comparativ cu anul 2016. Cu toate acestae cifra este decât cea de la Curtea de Apel Chișinău, unde fiecărui judecător i-au revenit în medie 730 de dosare, dintre care 570  au fost soluționate. Conducerea instanței mai menționează că o problemă care a influențat activitatea Curții de Apel Cahul este fluxul de personal. Anul trecut au fost organizate 8 proceduri de concurs și au fost angajate 9 persoane. De asemenea, în aceeași perioadă au fost încetate raporturile de serviciu cu 8 persoane.