Regulamentul privind modul de completare a declarației de avere și interese personale în formă electronică a fost publicat în Monitorul Oficial, iar documentul descrie procedura de completare a acesteia. Și asta pentru că începând cu 1 ianuarie 2018 subiecții declarării averii și intereselor persoanele trebuie să depună declarația prin intermediul serviciului electronic al sistemului e-Integritate disponibil pe pagina web oficială a Autorităţii Naţionale de Integritate. Cum poate fi accesat serviciul vedeți aici și cum se completează declarația la capitolul venituri, bunuri mobile și imobile vedeți aici. Completarea compartimentului ”Active financiare”  La această etapă, subiectul declarării are obligația să declare activele financiare deținute, inclusiv în calitate de beneficiar efectiv, împreună cu membrii familiei şi concubinul/concubina lui atât în ţară, cât şi în străinătate, la data depunerii declarației. Informația privind activele financiare în ţară şi/sau în străinătate se completează după cum urmează: 1. La secţiunea A Conturi bancare, plasamente în fonduri de investiţii şi/sau în alte forme echivalente de economisire şi investire în ţară şi/sau în străinătate”, informația despre activele financiare se declară doar în cazul în care, la data depunerii declarației subiectul împreună cu membrii familiei sau concubin/concubina înregistrează solduri/investiții/economii, valoarea însumată a cărora depăşeşte valoarea a 15 salarii medii pe economie. Dacă acest prag valoric este depășit, subiectul declarării va indica separat fiecare cont sau formă de economisire/investiţii indiferent de valoarea individuală a acestora:
  • Denumirea instituţiei care administrează contul bancar, a fondului de investiţii etc.” - se indică denumirea completă a instituţiei financiare care administrează contul bancar, denumirea fondului de investiţii şi/sau alte forme echivalente de economisire şi investire;
  • Adresa instituţiei care administrează contul bancar, a fondului de investiţii etc.” - se indică adresa juridică a instituţiei financiare care administrează contul bancar, adresa juridică a fondului de investiţii şi/sau alte forme echivalente de economisire şi investire;
  • Numărul contului bancar /date despre fondul de investiţii/alte forme echivalente de economisire” - se indică numărul contului bancar, numărul și data contractului, tipul contractului (de exemplu: contract de asigurări pe viaţă);
  • Categoria” – se selectează una din opțiunile: (1) cont curent sau forme echivalente; (2) depozit bancar sau forme echivalente; (3) fond de investiţii sau forme echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare;
  • Valuta” - se selectează tipul valutei respective din listă (de exemplu: leu moldovenesc);
  • Suma” - se indică suma/soldul în monedă naţională sau în valută străină la data depunerii declarației;
  • Dobândă/dividendul” - se indică mărimea dobânzii, dividendului, anuității prevăzută în contract, fără adăugarea simbolului %. În cazul în care contractul stabilește o rată variabilă/flotantă, subiectul completează caseta indicând cuvîntul ”variabil”;
  • Titularul” - se indică numele prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/ concubinei acestuia.
2) La secţiunea B Plasamente, obligaţiuni, cecuri, cambii, certificate de împrumut, investiţii directe în monedă naţională sau în valută străină”, informația se declară doar în cazul în care, la data depunerii declarației subiectul împreună cu membrii familiei sau concubin/ concubina înregistrează investiții/economii, valoarea însumată a cărora depăşeşte valoarea a 15 salarii medii pe economie. Dacă acest prag valoric este depășit, subiectul declarării va indica separat fiecare activ indiferent de valoarea individuală a acestora:
  • Emitentul titlului/societatea la care persoana este acţionar, fondator sau asociat/ beneficiar de împrumut” - se indică denumirea emitentului titlurilor de valoare/societăţii comerciale la care subiectul declarării, membrul familiei lui sau concubinul/concubina acestuia sunt investitori, acţionari, fondatori sau asociaţi;
  • Categoria” - se indică următoarele categorii: (1) hârtii de valoare (ex: titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) cecuri; (3) cambii; (4) certificate de împrumut; (5) alte forme de investiţii directe;
  • Numărul de titluri/cota parte” - se indică numărul de titluri de stat, certificate, acţiuni, obligaţiuni, cecuri, cambii, certificate de împrumut sau cota de participare deținute;
  • Dobânda” - se indică mărimea dobânzii prevăzută în contract, fără adăugarea simbolului %, sau se indică altă formă prevăzută de contract;
  • Titularul” - se indică numele, prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/ concubinei acestuia, care este titularul activelor financiare menţionate.
3) La secţiunea C Numerar în monedă naţională şi/sau în valută străină care depăşeşte suma a 15 salarii medii pe economie şi care nu face obiectul unor depuneri în instituţii financiare şi alte documente care încorporează drepturi patrimoniale” se declară numerarul în monedă naţională sau în valută străină care depăşeşte valoarea a 15 salarii medii pe economie la data depunerii declarației. La fel, și care nu face obiectul unor depuneri în instituţiile financiare sau alte documente care încorporează drepturi patrimoniale, în baza cărora titularii deţin mijloace financiare cu o valoare care depăşeşte limita stabilită, specificând și indicând numele și prenumele subiectului declarării, membrului familiei sau concubinului/concubinei acestuia sau, după caz, ale persoanei căreia au fost transmise mijloacele financiare, anul și luna când au fost dobândite drepturile, suma și valuta. La documente care încorporează drepturi patrimoniale pot fi atribuite recipisele în baza cărora au fost acordate mijloace financiare ca împrumut către terţe persoane etc. Completarea compartimentului ”Cote părți/Acțiuni”  La această etapă, subiectul declarării are obligația să declare cote-părți/acțiuni în capitalul social al uni agent economic deținute, inclusiv în calitate de beneficiar efectiv, împreună cu membrii familiei şi concubinul/concubina lui, atât în ţară, cât şi în străinătate, la data depunerii declarației. Informația privind cotele-părţi/acţiuni în capitalul social al unui agent economic se completează după cum urmează:
  • IDNO” - se indică numărul de identificare al agentului economic;
  • Denumirea agentului economic” - se indică denumirea completă şi tipul agentului economic în capitalul social al căruia subiectul declarării, membrul de familie sau concubinul/concubina acestuia deţine cotă-parte;
  • Sediul, adresa juridică” - se indică adresa juridică sau sediul societăţii comerciale (în cazul când amplasarea acestuia diferă de adresa juridică);
  • Tipul de activitate” - se indică genurile de activitate ale societăţii comerciale conform statutului acesteia;
  • Tipul valutei” – se selectează tipul valutei respective din listă (de exemplu: leu moldovenesc);
  • Valoarea de cumpărare” - se indică valoarea cotei-părţi/acțiunii, conform deciziei de fondare sau conform contractului de vânzare-cumpărare a cotei-părţi;
  • Cota de participare” - se indică mărimea cotei- părţi/acțiunii, conform deciziei de fondare sau actul juridic în baza căruia a fost dobândită cota de participare;
  • Titularul” - se indică numele, prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/ concubinei acestuia, care deţine acțiuni/cotă-parte în capitalul social al agentului economic.
Completarea compartimentului ”Datorii” La această etapă, subiectul declarării are obligația să declare datoriile personale, inclusiv în calitate de beneficiar efectiv, ale membrilor de familie sau ale concubinului/concubinei lui sub formă de debite (inclusiv taxe) neachitate, gaj, ipotecă, garanție, emise în beneficiul unor terți, împrumut şi/sau credite, dacă valoarea cumulativă a acestora depăşeşte 10 salarii medii pe economie la data depunerii declarației. Informația privind datoriile se completează după cum urmează:
  • ”Creditor” - se indică denumirea completă a persoanei juridice sau numele şi prenumele persoanei fizice față de care subiectul declarării, membrul de familie sau concubinul/concubina acestuia au datorii;
  • Anul contractării” - se indică anul în care a fost formată datoria;
  • Scadent la” - se indică data la care datoria urmează a fi stinsă sau, după caz, fără termen;
  • Dobânda” - se indică dobânda stabilită conform actului normativ sau juridic, exprimată în procente, fără adăugarea simbolului %, iar în cazul în care aceasta nu a fost convenită se indică ”0”;
  • Tipul valutei” – se selectează tipul valutei respective din listă (de exemplu: leu moldovenesc etc.);
  • Suma inițială” - se indică suma datoriei conform actului juridic;
  • Debitor” - se indică numele prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/ concubinei acestuia, care a generat datoria.