În ultima perioadă ne-am obișnuit să auzim la știri că au fost emise ”mandate de arestare” sau că a fost aplicată ”arestarea preventivă”. Însă, în afara de oamenii din domeniu, câți știu când se aplică, ce presupune, cât timp poate sta în arest preventiv o persoană? Codul de procedură penală explică această măsură de constrângere la art. 185. Prin urmare, arestarea preventivă constă în deţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Aceasta poate fi aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.176, adică atunci când există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni. De asemenea, poate fi aplicată de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei. Arestarea preventivă şi măsurile alternative arestării se aplică numai persoanei care este bănuită, învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, dar și în cazul existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea altor infracţiuni. Măsura poate fi aplicată și în cazul în care:

  • bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova;
  • bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat;
  • bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa ori a încălcat ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie.

Codul de procedură penală mai spune că la soluţionarea chestiunii privind arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie sau instanţă de judecată este în drept să dispună arestare la domiciliu, liberare provizorie sub control judiciar sau liberare provizorie pe cauţiune. Încheierea privind arestarea preventivă poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.

Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui

Codul de procedură penală spune că termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării persoanei de libertate la reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută – de la momentul executării hotărârii judecătoreşti privind aplicarea acestei măsuri preventive. În termenul ţinerii bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul în care persoana:

  • a fost reţinută şi arestată preventiv;
  • a fost sub arest la domiciliu;
  • s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia judecătorului de instrucţie sau a instanţei, pentru expertiză în condiţii de staţionar, precum şi la tratament, în urma aplicării în privinţa ei a măsurilor de constrângere cu caracter medical.

Legislația spune că ținerea persoanei în stare de arest în faza urmăririi penale până la trimiterea cauzei în judecată nu va depăşi 30 de zile, cu excepţia cazurilor prevăzute Codul de procedură penală. În cazuri excepţionale, în funcţie de complexitatea cauzei penale, de gravitatea infracţiunii şi în caz de pericol al dispariţiei învinuitului ori de risc al exercitării din partea lui a presiunii asupra martorilor sau al nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă, durata ţinerii învinuitului în stare de arest preventiv la faza urmăririi penale poate fi prelungită:

  • până la 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă maximă de până la 15 ani închisoare;
  • până la 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă maximă de până la 25 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă.
  • învinuiţilor minori durata ţinerii în stare de arest preventiv poate fi prelungită numai până la 4 luni. Fiecare prelungire a duratei arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile în faza urmăririi penale şi 90 de zile în faza judecării cauzei.

În caz dacă este necesar de a prelungi durata arestării preventive a învinuitului, inculpatului, procurorul, nu mai târziu de 5 zile până la expirarea termenului de arestare, înaintează judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei care judecă cauza un demers privind prelungirea acestui termen. În cazul în care, la data adoptării sentinţei, termenul arestului preventiv rămas este mai mic de 15 zile, instanţa de judecată este obligată, la demersul procurorului, să se pronunţe asupra prelungirii termenului arestului preventiv până la pronunţarea sentinţei. La soluţionarea demersului privind prelungirea termenului arestării preventive, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată este în drept să înlocuiască arestarea preventivă cu arestarea la domiciliu, liberare provizorie sub control judiciar sau liberare provizorie pe cauţiune.

După trimiterea cauzei în instanţa de judecată, termenul judecării cauzei cu menţinerea inculpatului în stare de arest, din ziua primirii cauzei în instanţa de judecată şi până la pronunţarea sentinţei, nu poate depăşi 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de până la 15 ani închisoare, şi 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de până la 25 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă. Hotărârea instanţei de prelungire a termenului de judecare a cauzei cu menţinerea în stare de arest a inculpatului poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară. Atacarea hotărârii nu suspendă, însă, examinarea cauzei.

Prelungirea duratei arestării preventive până la 6 luni se decide de către judecătorul de instrucţie în baza demersului procurorului din circumscripţia în raza teritorială a căreia se efectuează urmărirea penală, iar în caz de necesitate de a prelungi arestarea preventivă peste termenul indicat – în baza demersului aceluiaşi procuror, cu consimţămîntul Procurorului General sau al adjuncţilor lui. Hotărârea de prelungire a duratei arestării preventive poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.