Comisia de atestare și disciplină a interpreților și traducătorilor autorizați a admis la examenul de atestare 21 de candidați. În același timp, 19 persoane au fost respinse, deoarece nu au fost întrunite condițiile stabilite de lege. Mai exact, aceștia nu au prezentat diploma de studii sau confirmarea vechimii în muncă. Lista persoanelor admise și a celor respinse o puteți consulta aici. Totuși, prin votul unanim al membrilor Comisiei a fost luată decizia ca persoanele a căror cerere a fost respinsă din diverse motive, în cazul în care deţin acte ce combat motivul respingerii cererii, dar au ezitat din careva motive prezentarea acestora, le pot anexa la setul de acte prezentat anterior până mâine, 21 martie. Conform Legii cu privire la statutul, autorizarea şi organizarea activității de interpret şi traducător în sectorul justiției, examenul de atestare a interpreților și traducătorilor se organizează de Ministerul Justiţiei o dată în an. În cazul în care există un număr mare de solicitanţi de a participa la examen, acesta poate fi organizat şi mai des. Examinarea se efectuează de către Comisia de atestare şi disciplină, contra unei taxe de participare a cărei mărime este stabilită de Guvern. În cazul în care solicitantul nu a susţinut examenul de atestare, el poate fi admis la examen în mod repetat. Decizia privind rezultatul examenului de atestare poate fi atacată, în  termen de 30 de zile de la data la care rezultatele au fost făcute publice, în instanţa de contencios administrativ în condiţiile legii, în partea ce ţine de procedura de desfăşurare a examenului.