Cele mai multe litigii, în care a fost implicată Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), anul trecut, s-au referit la protecția mărcilor. Potrivit raportului de activitate al instituției, juriștii AGEPI au participat la 414 de ședinte de judecată, cu 86 mai multe, decât în 2016. Dintre aceatea, 81 au avut loc la Curtea de Apel Chișinău, iar restul, 333 de ședințe, în judecătoriile de sector. În cadrul acestora au fost examinate și analizate 83 de dosare (cu 21 mai multe față de 2016):
  • 45 – la judecătoriile de sector;
  • 21 – la Curtea de Apel Chișinău;
  • 17 – la Curtea Supremă de Justiție.
În urma examinării dosarelor, instanțele judecătorești au emis în total 89 de acte juridice de dispoziție, după cum urmează:
  • 67 de hotărâri/decizii definitive/irevocabile;
  • 22 de încheieri, dintre care 7 – de încetare a procesului, 9 – de scoatere a cererii de pe rol și 6 – alte încheieri (suspendare a procesului, numire a expertizei etc. )
De asemenea, AGEPI a participat la 143 de ședințe de judecată (114 – la judecătoriile de sector și 29 – la Curtea de Apel Chișinău) pe cauze având ca obiect drepturile de autor și conexe (cu 68 mai puține decât în 2016). În cazul acestora au fost emise 7 hotărâri și 11 decizii, dintre acestea 8 decizii definitive și irevocabile, și 26 de încheieri (4 – de încetare a procesului, 2 – de scoatere a cererii de pe rol, 7 – de asigurare a acțiunii, 13 – alte încheieri). În același timp, potrivit raportului de activitate, corpul de mandatari autorizați din a fost completat, pe parcursul anului trecut, cu 10 mandatari autorizați noi atestați. Numărul total al acestora a ajuns la 142. Totodată, în prezent, activează 125 de mandatari, 12 sunt suspendați, iar cinci și-au încetat activitatea.