Procedura de dezvoltare, prin prisma vamală, a componentei de e-commerce a intrat în fază activă. Potrivit Serviciului Vamal, inițial, procesul va presupune realizarea unui schimb prealabil de informații cu operatorii din domeniul serviciilor poștale. Schimbul de date dintre organul vamal și operatorii poștali prin intermediul declarării prealabile va permite o aplicare mai eficientă a indicatorilor de risc în cazul trimiterilor poștale. Astfel, identificarea unor potențiale riscuri de fraudare va avea loc până coletul va ajunge la oficiul poștal de destinație. Pentru implementarea acestei proceduri, este necesar ca operatorii poștali, atât cei universali, cât și cei care prestează servicii poștale deschise concurenței să introducă în SI ”ASYCUDA World” informația privind specificația bunurilor, cantitățile, valorile, codul tarifar etc. În paralel, subdiviziunea responsabilă de dezvoltarea și mentenanța TIC în cadrul Serviciului Vamal va elabora un nou modul, care va integra și procesa criteriile de selectivitate în baza cărora se va efectua analiza de risc pentru bunurile achiziționate de pe platformele electronice. Aplicarea acestor mecanisme va simplifica formalitățile de vămuire, prin urmare, acordarea liberului de vamă se va realiza într-un timp mai scurt.