Cele trei bănci aflate în proces de lichidare au încasat, din data retragerii licențelor și până la sfârșitul anului trecut, peste 1 miliard de lei. Cifrele au fost oferite de către Banca Națională a Moldovei, care a mai precizat că lichidatorii celor trei instituții bancare întreprind în continuare măsuri pentru valorificare activelor. În perioada noiembrie 2014 – octombrie 2015, Banca Națională a Moldovei a acordat Băncii de Economii,  Băncii Sociale și Unibank credite de urgență asigurate cu garanții de stat, în sumă totală de 14,1 miliarde de lei, după cum urmează:
  • Banca de Economii S.A. - 9,2 miliarde de lei;
  • BC ”BANCA SOCIALĂ” S.A. – 2,7 miliarde de lei;
  • BC ”UNIBANK” S.A. – 2,1 miliarde de lei.
BNM mai precizează că atât mijloacele disponibile în conturile celor trei instituții bancare la data retragerii licențelor, cât și mijloacele încasate ulterior de lichidatori sunt utilizate pentru cheltuielile aferente procesului de lichidare, precum și pentru onorarea creanțelor aferente creditului de urgență. La fel, din data retragerii licențelor și până la sfârșitul anului 2017, lichidatorii băncilor au achitat Băncii Naționale și Ministerului Finanțelor o parte din datoriile aferente creditelor de urgență acordate băncilor până la numirea lichidatorilor, care, conform ordinii onorării creanțelor, sunt în prima clasă de creanțe pentru achitare. Adițional, pe parcursul trimestrului IV din 2017, de către lichidatorii băncilor, pentu comercializarea activelor băncii și a bunurilor preluate în posesie, au fost desfășurate mai multe licitații, după cum urmează:
  • Banca de Economii -  21 de licitații, 22 active adjudecate - 22,9 milioane de lei;
  • Banca Socială - 6 de licitații, 11 active adjudecate - 7,4 milioane de lei;
  • Unibank  - 51 de licitații, 5 active adjudecate - 7,3 milioane de lei.
Potrivit art.386 din Legea instituțiilor financiare, pentru asigurarea transparenței în derularea procesului de lichidare a băncilor, instituțiile bancare publică lunar pe site-urile lor oficiale informații detaliate ce țin de:
  • licitațiile desfășurate, bunurile mobile/imobile expuse la licitații, precum și cele comercializate;
  • recuperarea de către bănci a mijloacelor bănești de la data retragerii licențelor;
  • achitarea datoriilor aferente creditelor de urgență acordate de BNM.