Curtea Constituțională urmează să examineze o sesizare în care se cere declararea drept neconstituțională a unei prevederi din Codul de procedură civilă, care se referă la emiterea ordonanței de protecție în caz de violență domestică. La baza sesizării se află un caz în care o femeie a depus o cerere în instanță, împotriva soțului său, prin care a solicitat aplicarea măsurilor de protecție asupra ei și a fiicei sale. Prin încheierea și ordonanța instanței a fost admisă parțial cererea depusă, iar bărbatului i s-a interzis ca timp de 30 de zile să se apropie la 100 de metri de locul aflării victimelor. Bărbatul a declarat recurs prin care a solicitat casarea încheierii cu pronunțarea unei încheieri de respingere a cererii, deoarece măsurile de protecție au fost aplicate exclusiv în baza declarației victimei, ceea ce contravine, în opinia sa, art. 21 din Constituție. La fel, bărbatul a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate pentru declararea neconstituțională a propoziției ”Declarația independentă a victimei este suficientă pentru emiterea ordonanței de protecție în caz de pericol iminent de comitere a violenșei fizice” din art.3183 alin. 3 din Codul de procedură civilă. El motivează că aplicarea măsurilor de protecție în baza declarației exclusive a victimei contravine Constituției, deoarece, potrivit art. 21, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale.