Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a desemnat ieri câștigătorii mai multor concursuri de angajare în funcția de judecător. Candidaturile acestora urmează să fie transmise președintelui Republicii Moldova pentru numire în funcție. Astfel, la Curtea de Apel Cahul a fost desemnat ca judecător Serghei Pilipenco, care în prezent activează în funcția de magistrat la Judecătoria Comrat. Acesta a fost numit în funcția de judecător în anul 2006, iar anterior a fost procuror. În același timp, Judecătoria Cahul ar putea rămâne fără președinte. Și asta pentru că Dmitrii Fujenco a fost desemnat de către CSM în funcția de magistrat la Curtea de Apel Comrat. Dmitrii Fujenco a fost numit în funcția de judecător în anul 2007. Totodată, CSM a aprobat numirea, pe un termen de cinci ani, a patru judecători noi. Aceștia sunt:
  • Adrian Clevada, la Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei. Aceasta activează în prezent ca avocat în aceeași localitate;
  • Victor Potlog, la Judecătoria Cimișlia, sediul Cimișlia. Acesta este, la fel, avocat;
  • Victoria Popov, la Judecătoria Cimișlia, sediul Leova. Aceasta a fost selectată și anterior pentru funcția de magistrat, însă, ulterior, din motive personale, a renunțat la funcție. Ea activează în prezent ca avocat;
  • Alexandru Bogdar, la Judecătoria Anenii Noi, sediul Bender. Acesta este, în prezent, asistent judiciar la Curtea Supremă de Justiție.
Tot ieri, CSM a acceptat promovarea a trei judecători de la Judecătoria Chișinău la Curtea Supremă de Justiție și la Curtea de Apel, în timp ce la Judecătoria Chișinău urmează să fie desemnați cinci magistrați noi. Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a amânat desfășurarea concursului pentru suplinirea funcției vacante de vicepreședinte al Judecătoriei Orhei. Asta pentru că unicul candidat înscris în concurs, Elvira Lavciuc, magistrat la aceeași instanță, nu s-a prezentat la ședința CSM, pe motiv că avea programate sedințe de judecată. Pentru celelalte posturi anunțate vacante, la care candidații nu au întrunit numărul necesar de voturi, CSM a anunțat desfășurarea repetată a concursurilor de angajare. Printre candidații care nu au fost selectați se numără și procurorul cu cele mai multe tentative de a devenit magistrat. Mihai Țurcanu, de la Procuratura municipiului Chișinău, s-a înscris tocmai la opt concursuri de angajare în funcția de judecător la diferite instanțe de nivelul întâi. La nici unul dintre concursuri nu a acumulat, însă, numărul necesar de voturi.