Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi ar putea fi modificată și completată. Asta după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe prevederi. Mai exact, la sfârșitul luni ianuarie Curtea a declarat neconstituţionale textele ”activităţii fără licenţă” şi ”amendă în mărimea venitului brut” din pct. 4 art.10 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Curtea a reţinut că reglementarea paralelă a răspunderii pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător fără licenţă, atât în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, cât şi în Codul contravenţional, nu corespunde cerinţelor de calitate a legii, deschizând teren pentru decizii arbitrare, incertitudine şi insecuritate juridică. De asemenea, Curtea a constatat că art. 10 pct. 4 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi instituie amenda într-o formă absolut determinată, instanţa de judecată fiind lipsită de posibilitatea individualizării sancţiunii, rolul său reducându-se la o simplă formalitate de validare a actului de constatare. Totodată, în mod abuziv, ca organ cu drept de constatare și aplicare a sancțiunii (pe lângă cel fiscal), la art.10 pct.4 a fost inclusă și Agenția Servicii Publice. Ori Agenția în cauză nici nu figurează printre organele constatatoare din cadrul procesului contravențional și nici nu este organ cu drept de control de stat. Astfel, în lipsa unei proceduri de constatare și aplicare a sancțiunii, reglementată de Lege rămâne incertă capacitatea Agenției Servicii Publice de a constata astfel de fapte, precum și de a colecta probe și de a impune aplicarea sancțiunii, fără a comite abuzuri și acțiuni ilegale din perspectiva controlului de stat sau procesului contravențional. De asemenea, la începutul lunii martie, Curtea Constituţională a mai pronunţat o hotărâre care vizează aceeași lege. Atunci, Curtea a declarat neconstituţionale textele ”precum şi care efectuează decontări în numerar şi prin virament prin intermediari” şi ”sancţiuni pecuniare în proporţie de 10 la sută din sumele plătite” din pct.5 al art.10 din Lege. Astfel, autoritățile propun ca la art. 10 punctul 4 să fie abrogat. Acesta prevede că    ”pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Servicii Publice sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei aplică amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor menţionate”. În același timp, la punctul 5 textul ”precum şi care efectuează decontări în numerar şi prin virament prin intermediari” şi textul ”în proporţie de 10 la sută din sumele plătite” să fie excluse. În redacția actuală, Legea stipulează că faţă de întreprinderi şi organizaţii, indiferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică, care efectuează decontări în numerar în sumă ce depăşeşte cumulativ 100 de mii de lei lunar, în baza obligaţiilor lor financiare, încălcând modul stabilit de decontare prin virament, precum şi care efectuează decontări în numerar şi prin virament prin intermediari, indiferent de suma decontării efectuate, Serviciul Fiscal de Stat, aplică sancţiuni pecuniare în proporţie de 10 la sută din sumele plătite, iar sumele amenzilor se fac venit la bugetul de stat. Sancţiunile menţionate nu se aplică la efectuarea decontărilor cu cetăţenii, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), titularii de patente de întreprinzător şi cu bugetul public naţional, la efectuarea decontărilor de către persoanele indicate cu bugetul public naţional, cu întreprinderile şi organizaţiile, precum şi la efectuarea decontărilor de către întreprinderile şi organizaţiile ale căror drepturi la acest capitol se reglementează în Legea privind reglementarea valutară, în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei, cu excepţia cazurilor efectuării decontărilor prin intermediari. În sensul acestui punct, cuvântul ”intermediar” semnifică persoana căreia o altă persoană i-a plătit o sumă de bani, în numerar sau prin virament, neavând către aceasta obligaţii financiare directe. Termenul de prezentare a raportului referitor la utilizarea numerarului primit pentru achiziţionarea producţiei agricole, ambalajului şi bunurilor de la populaţie, precum şi pentru cheltuielile de deplasare, nu va depăşi 30 de zile calendaristice de la data primirii acestuia. Numerarul neutilizat trebuie să fie restituit în casa întreprinderii cel târziu în 5 zile de la expirarea termenului de prezentare a raportului referitor la utilizarea numerarului. Pentru utilizarea numerarului în alt scop decât cel pentru care a fost destinat şi/sau nerestituirea în termen a numerarului în casa întreprinderii, Serviciul Fiscal de Stat, aplică o sancţiune în mărime de 10% din suma numerarului utilizată în alte scopuri şi/sau din suma numerarului nerestituită în termen în casa întreprinderii.